Andreea Stavilă (foto – CSM Suceava) a devenit campioană națională la tineret, iar CSM Rarăul Câmpulung a cucerit aurul cu echipa feminină de tineret
Atleții suceveni s-au remarcat la Campionatul Național de alergare pe șosea pe distanța de 5 kilometri, concurs desfășurat duminica trecută, la Brașov.
Andreea Stavila, sportivă pregătită de Silviu Casandra la CSM Suceava, a cucerit medalia de aur la tineret.
CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc a devenit campioană națională cu echipa de tineret, în componența Antonia Bodnariuc – Bianca Catrinar – Anca Moroșan. La individual, atletele pregătite de Elena-Erzilia Țîmpău, au luat alte două medalii prin Antonia Bodnariuc și Anca Moroșan, argint, respectiv bronz la categoria tineret.
CSŞ Rădăuți a ieșit vicecampioană națională cu echipa masculină de juniori, alcătuită din Ciprian Costîn, Marco Tărnăuceanu și Ştefan Cuciurean.
CSM Dorna Vatra Dorna a devenit vicecampioană națională cu echipa de tineret, formată din Dragoș Negoiță, Ştefan Ungureanu și Alexandru Prâsneac. (Dănuț CHIDOVEȚ)
The post Atleții suceveni au urcat pe podium la Campionatul Național de alergare pe șosea appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult