Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi, două atenționări valabile și pentru județul Hunedoara. Prima avertizare, de instabilitate atmosferică temporar accentuată, este în vigoare în intervalul 17 mai, ora 14:00 – 18 mai, ora 06:00, iar a doua, de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul zilei de miercuri, 18 mai, între orele 06:00 și 21:00.
Potrivit prognozei de specialitate, de astăzi, de la ora 14:00, până miercuri dimineață, la ora 06:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Oltenia și local în Transilvania și Muntenia. “Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp”, a informat ANM.
ANM notează că, fenomene specifice instabilității atmosferice vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.
Al doilea Cod galben, de intensificări susținute ale vântului, valabil pe parcursul zilei de miercuri, vizează și zona de sud a județului Hunedoara.
“Pe parcursul zilei de miercuri (18 mai) vântul va avea intensificări temporare în Moldova, estul Munteniei, Dobrogea, în Banat și Crișana, cu viteze de 55…70 km/h. Local în Carpații Meridionali și Orientali rafalele vor depăși 60…70 km/h, iar în zona înaltă 90…100 km/h. Intensificări ale vântului vor fi și în restul teritoriului în general cu viteze de 45…55 km/h. Vremea se va răci accentuat, astfel că în noaptea de miercuri spre joi în depresiuni temperaturile minime vor fi negative și se va produce brumă”, a mai informat ANM.
Acest articol Atenționare meteo – Cod galben de instabilitate atmosferică și intensificări ale vântului. Este vizat și județul Hunedoara a aparut prima data in Servuspress.
Citeste mai mult