Asociațiile din Bistrița-Năsăud implicate în sprijinirea refugiațiilor ucraineni, Asociația OM, Asociația Impact Bistrița și Asociația Tineri pentru Comunitate, sunt asociațiile care vor primi sprijin din partea organizației franceze.
„Perioada pe care o traversăm în Europa de la declanșarea războiului în Ucraina în luna februarie este o sursă de mare îngrijorare pentru fiecare dintre noi. Trecând prin Bistrița în luna aprilie, am putut constata un frumos elan de generozitate din partea locuitorilor, a autorităților locale și a organizațiilor nonguvernamentale spre a acorda ajutor refugiaților veniți din Ucraina. Orașele noastre Besançon și Bistrița, sunt unite prin legături de prietenie foarte strânse. Ne dorim astfel ca in această perioadă dificilă să vă arătăm susținerea noastră. În calitate de Președinte al asociației de prietenie franco-raomână Franche-Sylvanie, voi contribui la organizarea unui eveniment muzical pe care ne propunem să-l organizăm în parteneriat cu orașul Besançon, în data de 6 iulie. Scopul este de a colecta fonduri pentru organizațiile din Bistrița și din împrejurimi care vin in ajutorul refugiaților ucrainieni”, a spus Antoine PETIARD President de l’association d’amitié franco-roumaine.
În luna august, se vor organiza o serie de activități pentru sprijinirea refugiaților, pachete cu alimente și activități educative pentru copiii refugiaților ucraineni.
„Românii sunt extraordinari. Când am ajuns aici eram îngrozita, cu copiii speriati în brate, si am primit adapost, hrana, grija si atentie. Dar nu pot sa astept doar sa primesc, oricât de mult as pretui tot sprijinul, n-am cuvinte să spun cât de recunoscătoare sunt. Am nevoie si sa muncesc, am nevoie să simt utila si intreaga”, este mărturia unei refugiate.
„În primele zile, după începerea războiului, a existat un val impresionant de implicare, era o perioadă în care dacă ne ghidam doar după emotie, puteam face mai mult rău decât bine. Am fost în linia întâi, am pus umărul să ajutăm în această tragedie care are loc la granița noastră, n-aveam experiență în a relaționa cu refugiați, n-am mai pregătit convoie umanitare, dar ne-am bazat pe partenerii nostrii, fie că au fost școli, licee sau organizații din alte județe, iar produsele și medicamentele au ajuns unde era nevoie”, a spus Diana Alexandrina Moldovan – Președinte Asociația Impact Bistrița
„În ultimele două luni, organizațiile locale, s-au axat pe sprijinirea refugiaților de la noi din județ, au pregătit pachete lunare cu alimente, sau cu haine de sezon și activități pentru copii dar în același timp ne-am continuat proiectele pe care deja le organizam în comunitatea noastră.” Cristina Hangea – Presedinte Asociatia Tineri pentru Comunitate
„Sprijinul din partea Asociației d’amitié franco-roumaine, vine la momentul oportun, le mulțumim pentru recunoașterea eforturilor noastre, în această perioadă dificilă. Prin organizarea acestui eveniment, ei sprijină refugiații ucraineni, dar indirect sprijină și copiii din mediul rural în pregătirea lor pentru un nou an școlar, pentru că noi, ca și organizație nu va trebui să împărțim fondurile între cele două probleme de care ne ocupăm în prezent, tinerii din zone vulnerabile și familiile refugiate, la noi în județ.” Diana Alexandrina Moldovan – Presedinte Asociatia Impact Bistrita
“Organizațiile nonguvernamentale sunt cele care descoperă zonele vulnerabile, problemele dintr-o comunitate, sunt cele care țin aproape de cetățeni și care împreună cu aceștia rezolvă, prin implicare și cele mai grele crize, orice sprijin este bine venit”
Alina Diana Pop – Președinte Asociația OM BistrițaThe post Asociația de prietenie franco-română acordă suport financiar organizațiilor care sprijină refugiații ucrainieni din Bistrița și din regiune first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult