Arestat fiindcă a fost prins conducând fără permis! A doua oară…
Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele :
În evidenţele Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea a fost înregistrată cauza privind pe inculpatul R.M., în vârstă de 33 ani, pentru săvârșirea, în stare de recidivă, a infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Astfel ,s-a stabilit că la data de că la data de 15.02.2021, în jurul orei 10.30, inculpatul R.M. a condus un autoturism marca VW Golf pe strada Isaccei, pe sensul de mers către ieşirea din municipiul Tulcea dar întrucât a sesizat prezenţa în trafic a unui echipaj de poliţie rutieră, acesta şi-a schimbat brusc direcția de mers către str. Forestierului, continuându-şi deplasarea pentru a se sustrage de la verificări. Ulterior, fiind oprit şi supus controlului, inculpatul R.M. a recunoscut faptul că nu deţine permis de conducere.
Întrucât s-a constatat că faptele inculpatului R.M., aflat în stare de recidivă, prezintă pericol pentru ordinea publică, la data de 16.02.2021, acesta a fost prezentat Judecătoriei Tulcea cu propunerea de arestare preventivă, propunere ce a fost însuşită iar inculpatului i-a fost emis un mandat de arestare pe o durată de 30 de zile.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale .
Facem precizarea că măsură luată faţă de inculpat constituie o măsură preventivă , luată conform dispozițiilor codului de procedură penală , care însă nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie
Articolul Arestat fiindcă a fost prins conducând fără permis! A doua oară… apare prima dată în Tulcea noastra.
Sursa: www.tulceanoastra.ro