Universitatea Craiova o întâlnește astăzi, de la ora 19.30, pe stadionul „Ion Oblemenco“, pe FCSB. Alb-albaștrii țintesc victoria care să o apropie la doar un punct de rivala din această seară și astfel să-și mărească șansele de a obține locul 2 până la finalul play-off-ului.
Disputa din Bănie va fi arbitrată de Istvan Kovacs (Carei). Acesta va fi ajutat la cele două linii de Vasile Marinescu (București), respectiv Ovidiu Artene (Vaslui). Al patrulea oficial va fi Adrian Cojocaru (Galați).
Observator din partea CCA va fi Cristian Nica (Ploiești). LPF l-a desemnat supervizor pentru joc pe Eduard Alexandru (Ploiești).
LPF: Universitatea Craiova – FCSB, 144 de goluri împreună
Așa cum ne-a obișnuit, LPF a prefațat în stilu-i caracteristic derbiul Universitatea Craiova – FCSB, oferindu-ne mai multe date statistice. Iată prezentarea:
„Runda a 8-a din play-off programează un veritabil derbi, cel dintre Universitatea Craiova şi FCSB, o întâlnire cât o finală pentru ambele echipe! Iar pentru ca spectacolul să fie complet, vor fi faţă-n faţă nimeni altele decât formaţiile cu cele mai multe goluri marcate în acest sezon, fiecare trecându-şi în cont câte 72 de reuşite.
Din 2014, de la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă, cele două formaţii s-au mai întâlnit de 27 de ori în principala competiţie internă. De cinci ori s-au impus oltenii, de 19 ori au câştigat bucureştenii, iar alte trei jocuri s-au terminat la egalitate.
Primul meci a avut loc pe 2 august 2014, FCSB – Universitatea Craiova 3-1, marcatori Adi Popa, Lucian Sânmărtean, Fernando Varela, respectiv Andrei Ivan.
Cele mai multe goluri s-au marcat pe 29 octombrie 2017, Universitatea Craiova – FCSB 2-5.
FCSB s-a impus în ambele meciuri din sezonul regulat 2021-2022, 4-1 în tur şi 3-2 în deplasare (retur).
Cea mai recentă dispută directă:
3 aprilie 2022, FCSB – Universitatea Craiova 0-2, goluri înscrise de Andrei Ivan şi Ovidiu Bic.
Partida va fi una specială pentru Laurenţiu Reghecampf, care a cunoscut cele mai mari succese ca antrenor pe banca roş-albaştrilor, alături de care a câştigat de două ori titlul, a jucat în primăvara Europa League, eliminând Ajax, şi a participat în grupele UCL.
176 de meciuri în toate competiţiile a strâns Laurenţiu Reghecampf în cele două mandate în care a antrenat-o pe FCSB (2012-2014, 2015-2017), 100 încheiate cu victorii, 50 la egalitate şi doar 26 cu înfrângeri.
Mediile de vârstă:
Universitatea Craiova – 25 ani şi 11 luni;FCSB – 24 ani şi 6 luni“.
Liga 1 – play-off, etapa 8
Sâmbătă, 7 mai:Farul – FC Voluntari 1-1FC Argeş – CFR Cluj 0-6Duminică, 8 mai:ora 19.30: „U“ Craiova – FCSB
Clasament:1.CFR Cluj 54 puncte (golaveraj 15-5)2.FCSB 49 (18-4)3.„U“ Craiova 45 (17-5)4.Voluntari 31 (6-12)5.Farul 29 (3-12)6.Argeş 27 (3-24)
Liga 1 – play-out, etapa 8
Vineri, 6 mai:Mediaş – Clinceni 4-3FC Botoșani – Dinamo 2-3Sâmbătă, 7 mai:UTA Arad – CS Mioveni 1-0Duminică, 8 mai:ora 14.30: Sepsi – ChindiaLuni, 9 mai:ora 20.30: Rapid – FCU Craiova
Clasament:1.Rapid 39 (18-1)2.Botoşani 38 (14-9)3.Sepsi 36 (14-3)4.UTA 32 (9-5)5.FCU 31 (11-4)6.Mioveni 28 (9-8)7.Chindia 23 (4-6)8.Dinamo 22 (13-10)9.Clinceni -11 (4-28)10.Mediaş -38 (6-28)
Citește și: „U“ Craiova – FCSB / Juniorii de la CS Viitorul Iulius Craiova vor face galerie Științei. Baiaram și Andrei Ivan, „invitați“ să rupă plasele!
Citeste mai mult