Campania gratuită de vaccinare antigripală continuă în cabinetele medicilor de familie
De la începutul lunii octombrie, de când a debutat campania de vaccinare antigripală, aproape 44.000 de suceveni s-au vaccinat, după cum a declarat Gabriela Budeanu, purtător de cuvânt în cadrul DSP Suceava. Mai precis, numărul celor care au primit vaccin antigripal este de 43.897 de persoane, estimându-se că la nivelul județului ar fi nevoie de 53.000 de doze de vaccin antigripal.
Dintre acestea, 2.360 sunt pentru cadre medicale, peste 20.000 pentru bolnavi cronici, 1.450 pentru copii, 348 pentru gravide, 1.663 pentru rezidenții din instituțiile de ocrotire socială și peste 26.000 pentru persoane peste 65 de ani. Până acum, în depozitul Direcției de Sănătate Publică, au ajuns aproape 50.000 de doze. Potrivit medicilor epidemiologi suceveni, vaccinul antigripal din sezonul 2022-2023 va asigura o rată de protecție mai mare față de iernile trecute și recomandă vaccinarea, mai ales că ne aflăm încă în pandemie de coronavirus. ”Până pe data de 31 decembrie 2022, în RENV figurează un număr de 43.897 persoane din județul Suceava , vaccinate antigripal”, a declarat Gabriela Băncilă, purtătoare de cuvânt în cadrul DSP Suceava.
Chiar dacă vaccinul antigripal rămâne cea mai eficientă modalitate de protecție împotriva îmbolnăvirilor de sezon, medicii recomandă populației să țină seama și de o serie de măsuri preventive. Astfel, este necesar să fie respectate normele generale de igienă, precum spălarea mâinilor ori de câte ori e nevoie și păstrarea unei curățenii corporale riguroase. În această perioadă este indicat consumul de fructe și legume, care asigură un aport optim de vitamine pentru întărirea sistemului imunitar. Este, de asemenea, important să se respecte orele de somn pentru a evita slăbirea sistemului imunitar. Pentru persoanele vârstnice, în special cele cu afecțiuni cronice cardiace și respiratorii, recomandarea este aceea de a se feri pe cât posibil de deplasările care creează premisele îmbolnăvirii sau apariției complicațiilor la afecțiunile deja existente. În cazul în care apar primele semne de boală, cum ar fi febră, dureri de cap și de gât sau tuse, trebuie anunțat telefonic, în cel mai scurt timp, medicul de familie. (C.R.)
The post Aproape 44.000 de suceveni s-au vaccinat anul trecut împotriva gripei sezoniere appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult