Polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat, în ultimele trei zile, activități informativ-preventive pe linia traficului și consumului ilicit de droguri și prevenirea delincvenței juvenile și a victimizarii minorilor în două unitati de învățământ, respectiv Liceul Tehnologic „Constantin Brîncoveanu” și Școala Gimnazială „Nicolae Coculescu” din orașul Scornicești,
Acțiunea, derulată în perioada 14-16 februarie, a fost realizată împreună cu polițiști ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciului Rutier, Poliției Orașului Scornicești, specialiști ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Olt, psihologi din cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Olt, reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, inspectori școlari din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Olt și jandarmi.
„Principalele obiective ale acestor activități au fost conștientizarea elevilor cu privire la riscurile și consecințele negative ale consumului de droguri, alcool sau a altor substanțe cu efecte psihoactive, identificarea cu sprijinul cadrelor didactice a comportamentelor dezadaptative din rândul elevilor, precum și prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Cosmin Lupu.
Totodată, polițiștii au avut în vedere identificarea persoanelor ce desfășoară activități ilicite privind traficul și consumul de droguri, prevenirea și combaterea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice sub influența substanțelor interzise, analiza dispozitivului de asigurare a ordinii și siguranței publice în zona de competență, in vederea asigurări unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.
De asemenea, în cadrul activităților s-a urmărit identificarea elevilor/minorilor problemă, prin participarea la întâlniri cu cadrele didactice, părinţi și elevi, acestora fiindu-le adresate sfaturi și recomandări pe linia prevenirii consumului de substanțe cu efect psihoactiv.
Sfaturi și recomandări ale polițiștilor:
– Nu încerca consumul de droguri, cândva vei deveni în mod sigur dependent de ele!;
– Gândește-te de două ori înainte să accepți diferite propuneri cu privire la droguri!;
– Nu intra în relație cu plasatorii de droguri, indiferent cât de tentante sunt „atențiile” (doze gratuite, bani, obiecte, etc.)!;
– Dacă ai un prieten consumator de droguri nu îl ocoli și îndrumă-l să ceară sprijin familiei, profesorilor, medicului sau altor persoane care îl pot ajuta!
Citeste mai mult