Garda de Mediu Suceava a desfășurat un control la un gater din comuna Cornu Luncii, ca urmare a unor sesizări și la solicitarea Gărzii Forestiere Suceava.
Comisarii ”au constatat desfășurarea de activități de debitare material lemnos fără deținerea Autorizatiei de mediu la o instalație deținută de o persoană fizică pe raza comunei Cornu Luncii, judetul Suceava. În cauză a fost aplicată o sancțiune contravențională principală pentru încalcarea prev. OUG nr. 195/2005, în valoare totală de 10.000 lei, precum și o sancțiune complementară de suspendare a activității de prelucrare a lemnului până la obținerea actului de reglementare pe linie de mediu, conf. OG 2/2001”, a informat Garda de Mediu Suceava.
Totodată, în cauză au fost stabilite măsuri cu termene de realizare, în sarcina proprietarului instalației de debitare material lemnos, pentru intrare în legalitate. (O. N.)
The post Amendă de 10.000 lei pentru un gater ilegal din Cornu Luncii appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult