Primarul Cugirului, Adrian Teban, a discutat în cadrul unei intervenții la Radio Unirea FM, despre nodul rutier prin care se va realiza conectarea Cugirului la autostrada Sibiu – Deva, care trece în apropierea orașului.
„Este un punct sensibil care primează de mult timp. Partea buna, să zicem, că la sfârșitul anului trecut din discuțiile cu Ministrul Lucian Bode s-au dat asigurări și s-a demarat un studiu de fezabilitate privind șase noi noduri de autostradă, printre care este și nodul de la Cugir și sper că actualul ministru să continue acest proiect și să aloce surse bugetare.
Am vorbit cu domnul deputat Florin Roman, împreună cu dânsul am fost la ministrul Transporturilor și am demarat acest studiu de fezabilitate, adică am solicitat necesitatea acestui studiu de fezabilitate și sper ca în bugetul de anul acesta să se regăsească fondurile necesare continuării acestor șase noduri de autostradă între care este și Cugirul.
În septembrie, anul trecut s-a lansat licitația, mi se pare că s-a și adjudecat contractul și sperăm ca anul acesta să se finalizeze acel contract și să se demareze licitația pentru lucrări”, a declarat Adrian Teban, primarul orașului Cugir.
Acest articol a fost citit de 192 ori
The post Adrian Teban: „S-a demarat un studiu de fezabilitate privind șase noi noduri de conectare la Autostrada A1, printre care este și cel de la Cugir” first appeared on cugirinfo.ro | stiri Cugir | ziar Cugir.
Sursa: www.cugirinfo.ro