Este actor la Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” și colaborator al Teatrului Național „Mihai Eminescu”.
Când nu joacă, este profesor la catedra de Arta Actorului la Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara. De opt ani predă la clasele IX-XII și mărturisește că și postura aceasta îi place foarte mult.
„Am o generație la care sunt cumva tutore de an, ei sunt în clasa a XI și fac toate materiile despre artă cu mine. A fost o pură întâmplare apropierea de mediul acesta profesional. Eram proaspăt absolvent de facultate, tocmai terminasem modulul pedagogic (pe care l-am făcut datorită mamei, cadru didactic de peste 33 de ani, care a insistat știind că îmi poate folosi în viață) când mi s-au propus câteva ore pentru niște materii teoretice. De la trei, am ajuns la 9 și pe urmă la 14, după care am zis, stop, e prea mult! Nu mai am timp. Toată această experiență m-a ajutat foarte mult să-mi clarific lucruri despre meserie, de care, la vremea aceea, nu eram chiar sigur. Fiind la rândul meu în contact permanent cu elevii, am învățat foarte mult de la ei. Vreau să fiu proful care e cumva prieten, vreau să le împărtășesc din ceea ce știu eu, cât știu și să rămână cu ceva de la mine. E principiul pe care merg. Nu vreau să fiu un profesor autoritar. De aceea cred că avem o relație specială.”
Inima de piatra Teatrul Merlin
Iar atunci când nu are ore și nici nu e prins cu vreun rol, moderează săptămânal, emisiunea culturală „Dublă personalitate” difuzată de TeleUniversitatea, televiziunea Politehnicii timișorene. „Este o emisiune de tip portret, filmată în interiorul Teatrului „Merlin”, care promovează artiștii locali, activitatea lor profesională, în ideea aceasta a discuției în dublu sens, carieră și viață personală.”
Într-un joc al cifrelor, Raul Bastean plasează pe primul loc actoria pe care o practică de 13 ani, jobul de la liceu numără deja opt, iar emisiunea o realizează de patru ani. Peste toate, a devenit tătic cu normă întreagă și se bucură de o minune de fetiță de un an și șapte luni, care nu contenește să-l surprindă în fiecare zi și să-l bucure observându-i evoluția.
Spune că timpul e cel mai mare dușman al său și de multe ori cele 24 de ore nu-i ajung pentru cât de multe lucruri ar putea să facă într-o singură zi. Prețuiește timpul care are altă valoare acum, mai ales de când a apărut pe lume un copil…
Cum a ales actoria? „Dintr-o joacă! Pur și simplu mă uitam cu bunica la un serial, unde un copil de vârsta mea avea un rol și atunci am avut o revelație. Am început să mă întreb cum ar fi să fac și eu asta? Momentul era prin clasa a VI-a, părinții au fost de acord, iar bunica a fost cumva deschizător de drumuri, înscriindu-mă la școala populară de arte. Eu, copil crescut la sat, la Fibiș, lângă Timișoara, nu fusesem la teatru niciodată, nu văzusem o sală de spectacole în viața mea și normal că ceea ce a urmat, m-a fascinat cu totul!
Extraterestrul care își dorea o amintire in pijama Teatrul Merlin
După ore făceam naveta de două ori pe săptămână la cursurile doamnei profesoare Roberta Popa, actriță alături de care, peste ani, urma să joc pe aceeași scenă, la Teatrul Național. După doi ani de teatru la școala populară de artă, am avut curaj să dau admitere și firesc, am intrat la Liceul de Artă chiar dacă era concurență la vremea aceea. Pe 20 de locuri am concurat peste 70 de copii. Odată absolvit liceul, parcursul a fost firesc, a urmat facultatea și masteratul în teatru. Pentru că mai făcusem unul și în mass-media și PR, fiind foarte pasionat de scris. La îndemnul mătușii mele, câțiva ani am scris despre subiecte din domeniul cultură, pentru ziarul Timișoara. Regretatul Oscar Berger mi-a dat mână liberă, și astfel am ajuns să public numeroase cronici teatrale și informații culturale.”
Viața avea să-i rezerve însă surprize maxime, fiindcă aproape de sfârșitul clasei a XI-a a prins prima colaborare cu Teatrul Național, unde a făcut figurație în spectacolul „Orașul nostru”, regizat de regretatul Ion Ardeal Ieremia. Apoi lucrurile s-au tot înlănțuit și de aici a pornit practic cariera actorului Raul Bastean.
Piesa „Profu de religie” Teatrul Merlin
„Teatrul Național din Timișoara a fost primul teatru care mi-a deschis ușa, aici am debutat, aici am avut roluri principale importante și pentru asta voi fi întotdeauna recunoscător, pentru că regizorul Ada Lupu Hausvater mi-a dat șanse nenumărate. Mai apoi Teatrul „Merlin” a fost cel care mi-a oferit un contract permanent și pentru mine a contat nivelul acesta de stabilitate și de siguranță. Îmi place foarte mult echipa care s-a format aici, suntem o trupă coagulată și chiar se întâmplă lucruri faine, facem proiecte foarte bune, avem foarte multe spectacole pentru tineret. Teatrul „Merlin” a devenit vizibil și s-a ridicat foarte mult în ultima perioadă. Avem spectacole care se adresează de la copii de 3 ani și până la adolescenți și tineret. Cea mai recentă premieră este «Fetița cu chibrituri». Dar, pot să recomand o mulțime de alte spectacole, de pildă comedia «Napoleon era fată» sau «Zaiafeturi» ori «Pantofii roșii» și «Inimă de piatră».”
„Don t cry baby”- spectacol independent
Mărturisește că unul dintre motivele pentru care a ales actoria este că „am șansa să fiu în fiecare seară altcineva. Dar reușesc să rămân eu. Orice aș face, ceea ce fac acum, trebuie să fie ceva în care să le ofer oamenilor puțin din mine. Sunt omul care are bucuria asta, fie că e o sală plină cu copii sau una plină cu adulți.”
Lăsăm puțin actoria, spectacolele și alte pasiuni care conturează profilul profesional al tânărului timișorean și vorbim despre voluntariat, despre partea aceasta de suflet căreia Raul Bastean i se dedică săptămânal sau de câte ori timpul îi permite. Este membru al Asociației Little People România, singura care efectuează activități terapeutice cu copiii bolnavi de cancer din secțiile de onco-hematologie din toate spitalele care dețin astfel de secții care se află în București, Timișoara, Cluj, Iași, Târgu-Mureș, Craiova.
„Practic asta se întâmplă: facem activități terapeutice pentru pacienți de la 0 la 18 ani. Sunt singura persoană care are această profesie. Munca în sine, nu are nicio legătură cu actoria. Sunt voluntari din toate domeniile și de toate vârstele. De la elevi din clase mari și studenți la psihologie, medicină, la adulți cu diverse profesii și desigur, aparținători ai copiilor bolnavi. Noi, punem în practică niște programe pentru care suntem pregătiți și formați, prin care copiii își înțeleg boala, o acceptă, înțeleg prin activitățile noastre ce urmează să li se întâmple, care sunt etapele de tratament și cumva, ne ocupăm de partea aceasta psiho-emoțională. Noi, voluntarii ne ocupăm de tot ce înseamnă o bună construcție emoțională în toată perioada lor de tratament, care nu e deloc scurtă.”
De ce voluntariat într-o zonă atât de vulnerabilă?
„După atâția ani, mi-am pus și eu întrebarea, de ce fac asta și mi-am dat seama că răspunsul e mai simplu decât credeam. Efectiv, aici, în zona aceasta de spital e nevoie de mine, mă simt util, îmi aduce o altfel de satisfacție și pentru mine asta conteaza foarte mult! Îmi spuneam că mă duc pentru copiii de acolo, dar nu, mă duc și pentru mine. Întotdeauna am plecat dintre copii cu lecții de viață, cu optimism, credință și speranță pe care eu nu le-am văzut la niciun adult. Admir câtă putere de luptă are un copil de doar câțiva ani, care se roagă, sau altul care îi cere lui Moș Crăciun într-o scrisoare câteva mii de trombocite în plus, sau să-i crească valorile analizelor doar cu un pic mai mult decât are, fiindcă știe cât de importante sunt aceste lucruri. Pleci de acolo și te gândești, ok, eu ce baliverne am în cap? Ce e așa de important pentru mine, altceva decât sănătatea? Am învățat în anii ăștia să nu las să treacă zi în care să nu apreciez că sunt sănătos și să mă bucur că nu-mi atârnă viața de un fir de ață. Iau din bucuria de a trăi fiecare clipă a copiiilor, învăț în fiecare zi despre ce înseamnă lupta, despre nivelul la care poți să te duci în lupta pentru viață. Primesc lecții de curaj enorme și toate lecțiile însumate mă ridică…”
Ce și-ar mai dori actorul, profesorul, voluntarul Raul Bastean? „Sunt deschis la orice, îmi doresc să mă bucur de ce vine și ce mi se întâmplă, sunt receptiv la mobilități, la șanse, și, da, poate mi-aș dori să experimentez zona de film. Altfel, apreciez foarte mult tot ceea ce am, mai ales stabilitatea, fiindcă știu că e tare greu să îți găsești locul…”
Sursa foto: arhiva personală
Citeste mai mult