În urma reclamației depuse de RAT Brașov în legătură cu faptul că un autobuz a fost ”atacat” cu un bolovan pe data de 19 deptembrie, polițiștii au trecut la treabă. Din cercetările efectuate a reieșit că la data de 19 septembrie 2022, în jurul orei 21.50, o persoană de sex masculin ar fi provocat distrugeri la nivelul unui mijloc de transport public de persoane, prin aruncarea de pietre în ușa vehiculului și a unui geam.
Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov, cu sprijinul Secției 5 Poliție Brașov, au identificat persoana bănuită de săvârșirea faptei ca fiind un bărbat, în vârstă de 32 ani, din municipiul Brașov. Astfel, la data de 25 septembrie a.c., cadrele de poliție au pus în executare un mandat de aducere, bărbatul în cauză fiind condus la sediul unității de poliție în vederea audierii. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, urmând ca judecătorul de drepturi și libertăți să decidă dacă individul va petrece 30 de zile în arest sau va fi cercetat sub control judiciar. Acuzația este de ”distrugere”
Știrea inițială aici :
Brașov: Geamurile autobuzului 36, sparte cu un bolovan. Dosar penal pentru distrugere