Directorul General al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (CNAIR), Cristian Pistol, a anunțat marți că a fost desemnat câștigătorul pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate al Autostrăzii Brașov – Bacău.
„Am desemnat câștigătorul pentru contractul necesar finalizării Studiului de Fezabilitate al Autostrăzii Brașov – Bacău!
După semnarea contractului, CONSITRANS SRL va avea la dispoziție 81,2 milioane de lei (fără TVA) și maximum 24 de luni pentru completarea acestui Studiu de Fezabilitate.
Autostrada Brașov – Bacău va avea o lungime estimată de 164 km și va asigura o nouă legătură între Moldova și Transilvania.
Semnarea contractului va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și dupa soluționarea acestora”, a spus Directorul General al CNAIR.
Articolul A fost desemnat câștigătorul pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate al Autostrăzii Brașov – Bacău apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult