Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Economiei cu 25 de milioane de lei, bani destinaţi activităţilor de întreţinere, conservare, reparaţii şi pază a capacităţilor de producţie din industria de apărare, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, informează AGERPRES.
„Printr-o hotărâre de Guvern, a fost suplimentat bugetul Ministerului Economiei cu 25 de milioane de lei din fondul de rezervă bugetară prevăzut pentru bugetul de stat al acestui an. Aceşti bani vor merge pentru a finanţa activităţile de întreţinere, conservare, reparaţii şi pază a capacităţilor de producţie din industria de apărare, dar şi pentru alte activităţi necesare în perioada următoare.
Aceeaşi măsură va contribui la păstrarea locurilor de muncă, menţinerea în circuitul productiv a specialiştilor în domeniu şi rezolvarea unor cerinţe ale forţelor Sistemului Naţional de Apărare”, a precizat Cărbunaru, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.
The post 25 de milioane de lei pentru capacităţile de producţie din industria de apărare appeared first on ZiarMM.
Citeste mai mult