Duminică, 1 decembrie, s-a dat startul procesului de vot pentru alegerile parlamentare 2024. În urma acestui vot, va fi stabilită noua componență a Parlamentului României (Camera Deputaților și Senat). Votul se desfășoară între orele 07.00 și 21.00.
În Bistrița-Năsăud, 18 formațiuni politice sunt înscrise pe buletinul de vot pentru Camera Deputaților și 19 partide pe cel pentru Senat.
Județului nostru îi revin cinci mandate de deputat și două de senator.
În Bistrița-Năsăud sunt 314 secții de votare. 260.254 de alegători sunt înscriși pe listele electorale permanente.
Alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa. În cazul în care, în ziua votării, alegătorii se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiaşi circumscripţii electorale, aceştia pot vota la orice secţie de votare din cadrul circumscripţiei electorale unde îşi au domiciliul sau reşedinţa.
Datele privind prezenţa la vot pot fi vizualizate în timp real, prin afişarea pe pagina Autorităţii Electorale Permanente –https://prezenta.roaep.ro, pentru fiecare secţie de votare, a numărului de alegători care s-au prezentat la vot pe categorii de vârstă, mediu şi gen.
Prezența la vot în Bistrița-Năsăud:
Ora 9.00: 6.657 de alegători (2,56%), din care 2.792 în mediul urban și 3.865 în mediul rural. 1.121 de persoane au votat pe liste suplimentare, iar cu urna mobilă – 4.
La nivel național – 800.066 de votanți (4,44%)
Ora 8.00: 2.757 de alegători (1,06%), din care 1.203 în mediul urban și 1.554 în mediul rural. 849 de persoane au votat pe liste suplimentare, iar cu urna mobilă – 2.
La nivel național – 425.942 de votanți (2,37%)The post ZIUA VOTULUI – Alegeri parlamenare 2024. Prezența la vot în Bistrița-Năsăud first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult