l La 31 august, sărbătorim Ziua Limbii Române.
l Primul cuvânt pe care îl rostește de obicei un copil român de îndată ce învață să vorbească este cuvântul „mama”.
La 31 august, sărbătorim Ziua Limbii Române. În România sărbătoarea a fost instituită prin Legea 53 din 2013. În Republica Moldova însă, Ziua Limbii Române se sărbătorește încă din 1990, înainte de independența țării, proclamată la 27 august 1991.
Limba română este limbă maternă pentru aproape 28 de milioane de oameni
Limba română este o limbă romanică alături de franceză, italiană, occitană, portugheză, retroromană, sardă și, desigur, de spaniolă și catalană. Un procent de 60% din cuvintele ce fac parte din vocabularul de bază al limbii române provin din latină.
Limba română este limbă maternă pentru aproximativ 28 de milioane de persoane, limbă de stat în România și Republica Moldova și limbă oficială și administrativă în Uniunea Europeană și Uniunea Latină. În țările vecine și în Balcani este limbă minoritară autohtonă, de uz familiar și local: Albania, Bulgaria, Croația, Grecia, Macedonia, Serbia, Ucraina și Ungaria.
Tări din Balcani în care există comunități de vorbitori de română, aromână, meglenoromâna sau istroromâna
Istoria limbii române, la fel de controversată ca și cea a poporului
Istoria limbii române este la fel de controversată ca și cea a poporului român, din două motive principale, unul științific, celălalt politic. Din punct de vedere științific, sărăcia izvoarelor istorice, în special a celor scrise, permite numeroase interpretări, pe care numai lingvistica comparată, lexicologia și toponimia le pot confirma sau infirma, rareori definitiv. Interesele politice, care exprimă revendicările odinioară teritoriale, astăzi mai mult regionale, culturale, identitare ale statelor vecine, ale României însăși și ale minorităților conlocuitoare, au creat mai multe variante de istorie a limbii române, din acestea derivând variante de istorie a poporului român.
Alfabetul limbii române conține 31 de litere și folosește 26 de caractere ale alfabetului latin, unde se adaugă și 5 caractere suplimentare formate prin aplicarea de semne diacritice
Romanizarea dacilor a născut limba română
Formarea poporului român a început cu romanizarea dacilor și s-a încheiat cu apariția limbii române, diferită de latină și de celelalte limbi romanice. Aria de formare a poporului român a cuprins fosta Dacie Romană, precum și zona dintre Marea Neagră, Munții Balcani și Valea Timocului (fostele provincii Scythia, Moesia Secunda și Dacia Ripensis). Crișana, Muntenia și Moldova au fost regiuni incluse mai târziu în această arie de formare, pentru că acolo nu s-a exercitat romanizarea.
Din punct de vedere lingvistic există o singură certitudine: limba română provine din romanizarea populațiilor antice din bazinul Dunării de Jos care, conform istoricului Herodot, erau Traco-Dace. Ulterior această limbă a fost influențată de limbile slave, turcă, greacă, maghiară și altele. Nimeni nu a contestat această teorie. Controversele privesc nu procesul lingvistic, cât teritoriile unde acest proces s-a derulat și întinderea lor.
Cât de veche este limba română
Luând în considerare teoria oficială, potrivit căreia limba română provine din latina vorbită şi geto-dacă, perioada de formare este considerată a fi cea cuprinsă între secolele III î.Hr şi secolul al VI-lea. Peste îmbinarea dintre latina vulgară şi limba geto-dacilor se suprapune contactul prelungit cu populaţiile slave, care este considerat a sta la originea unei părţi importante din vocabular. În evul mediu şi în perioada premodernă au intrat în limbă cuvinte maghiare, turcice vechi, turcice otomane şi greceşti. O influenţă puternică a avut-o limba franceză în secolul al XIX-lea.
Perioada limbii române moderne începe în secolul al XIX – lea, odată cu primele texte ale marilor scriitori clasici care au oferit modelele limbii române literare moderne.
Prima atestare a folosirii numelui de română pentru limba noastră datează din timpul secolului XVI la mai mulţi călători străini precum şi în documente româneşti ca Palia de la Orǎştie sau în Letopiseţul Ţării Moldovei.
Torna, torna, fratre! Prima mare controversă
Torna, torna, fratre! (sau retorna, retorna!) reprezintă, conform istoricilor, un îndemn rostit de către un soldat „în limba părintească” în timpul unei campanii a armatei bizantine împotriva avarilor, în apropierea munților Haemus, în anul 587.
Această expresie este acceptată de unii istorici și cercetători, lingviști, ca fiind dovada că la acel an, 587, exista protoromâna, străbunica limbii române. Și că expresia Torna, torna, fratre! este posibil să fie cea mai veche mostră a ceea ce era limba română în Antichitatea târzie. Sunt însă alții care resping categoric această teorie. Dilema nu a fost edificată.
Cum a fost consemnată întâmplarea
Există două relatări legate de acest episod. Theofilact din Simocatta (570 – 640) povestește în „Istoriile” sale că în timpul unui marș de noapte al armatei bizantine, condusă de Comentiolus, unul dintre soldați a observat cum stătea să cadă un sac cu provizii aflat pe un catâr. Vrând să-și atenționeze camaradul, a strigat „în limba băștinașă”: torna, torna! (adică să întoarcă sacul pe catâr). Ceilalți soldați au interpretat acest îndemn ca pe un semnal de alarmă și au început să-l repete cu răcnete din om în om. Atât bizantinii cât și avarii au fost cuprinși de panică, fiecare armată fugind în direcții opuse.
Două secole mai târziu, în lucrarea sa „Cronographia”, Teofan Spovednicul (752 – 817) relatează aceeași poveste într-un mod mai puțin dramatic, dar mai logic. Soldatul văzuse povara catârului căzând și rostește „în limba părintească”: torna, torna, fratre!(adică cere camarazilor să se întoarcă după sacul căzut).
Comandă militară sau vorbe într-o veche română
Istoricul C. Jireček consideră expresia drept o comandă militară în limba latină. Unde cuvântul fratre a fost transcris greșit și că forma corectă ar fi fost latinescul „frater”.
Alți istorici socotesc aceste cuvinte drept o primă mențiune a protoromânei, străbunica limbii române.
Istoricul Gheorghe Brătianu era de părere că era de fapt vorba despre un grai romanic folosit în general de populațiile din zona Balcanică, dar și din cea dunăreană, dar care ar fi reprezentat într-adevăr un fundament al constituirii limbii române. „Reprezintă o expresie din limbajul roman, aşa cum se formase el în acea epocă în regiunile balcanice şi dunărene. Ele aparţin probabil unuia şi celui mai însemnat din substraturile peste care limba română s-a clădit“, preciza Gheorghe Brătianu. Totodată respinge teoria comenzii militare, întrucât ar fi fost imposibil ca în armată să existe adresări cu termenul mult prea familiar „fratre”.
George Călinescu respinge teoria
Criticul și istoric literar George Călinescu respinge această ipoteză. „Adevărul este că vorbele acestea n-au nici unul din caracterele esenţiale ale limbii române şi sunt numai nişte vestigii de grai romanic. Din împrejurări vitrege, primele documente sigure şi abundente sunt cu totul târzii, dintr-o vreme în care graiul era de mult închegat. Uzul limbii slavone în biserică şi în cancelarii a întârziat apariţia textelor române care sunt din secolul XVI“, preciza George Călinescu în „Istoria literaturii române”.
Cum s-a născut limba română
Dacii vorbeau o limbă din familia tracică, similară cu cea vorbită de geți, dar limba latină a învins datorită dominării romane, prin procesul de romanizare, care a impus limba și cultura latină populației locale timp de secole.
Limba vorbită de daci era o limbă tracică, parte a unui grup mai mare de limbi indo-europene. Geții, o altă populație din zonă, vorbeau aceeași limbă cu dacii, conform consemnărilor istorice. Din păcate, dacii nu aveau și o limbă scrisă. Elitele dace scriau, însă foloseau limba latină.
După cucerirea Daciei de către romani în secolul al II-lea, limba latină a început să fie introdusă și impusă în toate nivelurile din viața publică, economică și administrativă.
Procesul de romanizare, care a durat secole, a implicat adoptarea limbii și culturii latine de către populația locală, sub influența administrației romane, a soldaților, a coloniștilor și a comerțului. Limba latină era limba puterii și a culturii în Imperiul Roman, ceea ce a contribuit la acceptarea și răspândirea ei. În timp, elementele limbii latine au fuzionat cu vorbele locale, ducând, încet încet, la apariția limbii române. La început scrisă în afabetul chirilic, mai apoi fiind adoptat alfabetul latin.
Cel mai vechi text scris în limba română
Cel mai vechi text scris în limba română este Psaltirea Hurmuzaki, datată în intervalul 1491-1504 pe baza filigranelor. Este o Psaltire ortodoxă, cuprinzând cei 150 de psalmi împărțiți în 20 de catisme și începutul psalmului 151. Textul, scris în limba română cu alfabetul chirilic, este extras dintr-o Psaltire bilingvă, slavo-română, azi pierdută.
Cel mai vechi document datat exact este „Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung către judele Braşovului“, o scrisoare din 1521, în care Neacșu de la Câmpulung îi scria primarului brașovean despre atacurile iminente ale turcilor. Aceasta era scrisă cu alfabetul chirilic, la fel ca majoritatea scrierilor românești din acea perioadă. Documentul a fost descoperit de Nicolae Iorga în 1894, în Arhivele Naţionale ale judeţului Braşov unde se păstrează şi astăzi.
„Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung către judele Braşovului“, descoperită de Nicolae Iorga în Arhivele Naţionale ale judeţului Braşov, unde se păstrează şi astăzi
Acesta este cel mai vechi text românesc cunoscut, dar cu siguranţă n-a fost şi primul din istorie. Lingviştii au arătat că fondul latin reprezintă 92,31% din cuvinte. În Palia de la Orǎștie (anul 1581) şi în Letopisețul Țării Moldovei (anul 1647) se menţionează, de asemenea, termenul de limbă română.
Cel mai vechi manual de scris-citit din România se află la Muzeul Primei Şcoli Româneşti din Brașov
Conform altor surse, înaintea lui Neacşu ar fi fost popa Bratu din Şchei, care în 1495, a scris la Sibiu prima scrisoare în româneşte. Braşovul şi braşovenii au jucat un rol important în istoria limbii române. Diaconu Coresi, în perioada 1555-1588, a contribuit la răspândirea cuvântului tipărit în limba română.
Cel mai vechi manual de scris-citit din România se află la Muzeul Primei Şcoli Româneşti din Şcheii Brașovului. A apărut la 1559, iar în 1583, s-au predat la Şcoala Românească din Şchei primele cursuri în limba română. Intelectualii Şcolii Ardelene au militat pentru o limbă curată, scrisă şi vorbită, iar în secolul XIX, alfabetul chirilic a fost eliminat din scrierile oficiale. O primă folosire a alfabetului latin este atestată printr-un document transilvănean scris după convențiile alfabetului maghiar la sfârșitul secolului XVI.
Prima tipăritură română cu litere latine este culegerea de Cântece religioase calvine din 1560 a episcopului român Pavel Tordasi.
În perioada modernă, a fost rândul limbii franceze să ne influenţeze vocabularul, în aceeaşi măsură în care astăzi resimţim acelaşi fenomen din partea limbii engleze.
Gramatica limbii române
Prima gramatică a limbii române scrisă în limba latină este Institutiones linguae valachicae, alcătuită în jurul anului 1770. A fost editată în 2001 de Gheorghe Chivu. Cea mai veche gramatică a limbii române (tipărită) este Elementa linguae daco-romanae sive valachicae a lui Samuil Micu și Gheorghe Șincai, Viena, 1780.
Cea mai veche gramatică a limbii române tipărită în Țara Românească este cea a lui Ienăchiță Văcărescu. Ienachiță Văcărescu a fost un poet, filolog și istoric valah, aparținător al unei vechi familii boierești, precursor al folosirii limbii române culte, pe care a folosit-o atât în scrierile sale filologice și istorice, cât și în poeziile pe care le-a scris. A trăit și la Brașov, în timpul ocupației rusești (1769 – 1774). A fost erudit și poliglot, știa: slava veche, greaca veche și moderna, turca, araba, persana, franceza, germana și italiana. Este cunoscut celebrul său „testament”: „Urmașilor mei Văcărești/ Las vouă moștenire/ Creșterea limbii românești/ Ș-a patriei cinstire.”
Marele cărturar Ienăchiță Văcărescu a redactat una din primele gramatici ale limbii române
Câte cuvinte are limba română
Limba română, deși o limbă fonetică, este o limbă dificilă pentru un străin. Ea are o structură gramaticală complexă și un vocabular deosebit de bogat. Dacă te întrebi câte cuvinte are limba română vei fi surprins să afli că ne situăm în primele 20 de limbi la nivel mondial în ceea ce privește bogăția vocabularului. Atunci când vrem să stabilim câte cuvinte are limba română, trebuie să luăm în calcul, pe lângă cuvintele actuale folosite, și pe cele regionale, populare, arhaismele, termenii de specialitate din multe domenii culturale și științifice, cuvintele rare, cuvintele de jargon, cele bisericești, prescurtările, locuțiunile, interjecțiile, cuvintele vulgare, neologismele, cuvintele abreviate, numele proprii, cuvintele compuse, sufixele sau prefixele. Iar limba română este deosebit de bogată din acest punct de vedere, multe cuvinte având la rândul lor numeroase sensuri și utilizări.
Conform unor statistici de la începutul anilor 2000, Dex sau Dicționarul Explicativ al limbii române cuprindea 80.000 de cuvinte folosite frecvent în diverse domenii. Dar specialiștii estimau atunci că numărul total de cuvinte depășește 120.000, incluzând regionalismele, arhaismele, jargonul și termenii de specialitate. Între timp, limba română s-a îmbogățit considerabil, au fost realizate noi statistici incluzând aproximativ toate cuvintele din toate regiunile țării și s-a ajuns de curând la impresionanta cifră de 170.000 de cuvinte. Este foarte dificil de numărat chiar toate cuvintele unei limbi. Dicționarele, oricât de complexe ar fi, nu pot reflecta nici ele cu adevărat bogăția unei limbi.
Limba română are peste 170.000 de cuvinte
Curiozități despre limba română
Primul cuvânt pe care îl rostește majoritatea covârșitoare a românilor de îndată ce învață să vorbească este cuvântul „mama”;
„Abces” este singurul cuvânt care conține grupul de litere ABC, primele trei din alfabet;
Cuvintele „dor” și „doină” sunt incluse în patrimoniul UNESCO. Aceste cuvinte au un înțeles special în limba română și nu pot fi traduse perfect în nicio altă limbă;
Cele mai multe cuvinte din limba română încep cu litera C și sunt în jur de 19.750;
Limba română este una dintre cele cinci limbi în care se fac slujbe pe Muntele Athos;
În ciuda faptului că româna este o limbă veche, aceasta nu are dialecte. Cu toate că unii lingviști romaniști consideră că meglenoromâna, aromâna și istroromâna sunt dialecte ale limbii noastre, și nu limbi de sine stătătoare.
Limba română conține al treilea cel mai lung cuvânt din Europa. Acesta este “PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZĂ” – are 44 de litere. Cuvântul definește o boală de plămâni care se face prin inhalarea prafului de siliciu vulcanic.
Articolul Ziua Limbii Române: Cum a supraviețuit limba română apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult
