Ziua Drapelului Național al României: 177 ani, sub Tricolor
l Pe 26 iunie 1848, Guvernul revoluționar de la București a decretat că Tricolorul – roșu, galben și albastru – să reprezinte steagul național al tuturor românilor l În 1998, 26 iunie a fost proclamată prin lege Ziua Drapelului Național
În 1821, Tudor Vladimirescu a chemat țara la luptă împotriva fanarioților, oameni închinați turcilor, puși pe căpătuială. Spune povestea că, atunci, Dragomir, un țăran român viteaz a pornit și el la luptă. Când a plecat de acasă a primit de la cele trei fiice ale sale câte o batistă: una albă, alta galbenă și una albastră. Pe cea albă a pus-o în buzunarul din dreptul inimii, pentru că batista era de la fiica lui cea mai mica. Rănit în luptă, Dragomir a căzut sângerând. Batista albă de la piept s-a înroșit de la sângele său. Omul a murit cu gândul la fetele lui, strângând laolaltă batistele la inimă. Când l-au găsit, camarazii săi au legat batistele una de alta și le-au atârnat în vârful unui băț pe care l-au ridicat ca pe un sitandard, în memoria bravului Dragomir. Era o flamură, formată din trei: una roșie, una galbenă și una albastră. De atunci, steagul nostru, al românilor, care semnifică dreptate, iubire și curaj, are aceste trei culori. Aceasta este doar o legendă. Dar, istoria adevărată a confirmat că Tricolorul românilor s-a născut din iubire, năzuință și luptă.
Tricolorul, s-a născut oficial acum 177 de ani
Acum 177 de ani, pe 26 iunie 1848, Guvernul revoluționar de la București a decretat că Tricolorul – roșu, galben și albastru – să reprezinte steagul național al tuturor românilor În 1998, 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai.
Simbol al identităţii și unității naţionale
Urmaş al vechilor steaguri de luptă din Moldova şi Ţara Românească, tricolorul a apărut în secolul al XIX-lea şi a devenit simbol al identităţii şi unităţii naţionale. Pe câmpul de luptă sau în competiţiile sportive, ca însemn al statului sau ca dovadă de dragoste de ţară, îi însoţeşte pe români de aproape două secole.
Tricolorul ca simbol al națiunii românești apare la începutul secolului al XIX-lea, în picturile de pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu. Dincolo de legend, atunci li s-a atribuit pentru prima oară semnificația: Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăție (roșul sângelui). Tricolorul românesc e simbol de libertate la 1848, dar şi de unitate la 1859. Îi însoţeşte pe ostaşii care aduc independenţa României în 1877. Spre el vor privi cu speranţă românii în lupta pentru unitate, încununată abia la 1918.
Steagul Țării Românești înainte de Revoluția de la 1848
În 1940, primul tricolor dar cu benzile pe orizontală
Forma drapelului are rădăcini adânci în trecutul nostru. „Este o întruchipare a culorilor Principatelor Române, este un simbol al unităţii naţionale din timpul domniei lui Mihai Viteazul, când ştim că a avut loc prima Unire politică a Ţărilor Române, şi nu în ultimul rând, este o prezentare a celor mai frecvente culori care apar pe toate ţesăturile populare din toate regiunile României”, explică muzeograful Şerban Constantinescu, de la Muzeul Naţional de Istorie a României.
În anul 1840, domnitorul Ghica a adoptat un nou model pentru cel dintâi tricolor roșu-galben-albastru, pe orizontală, cu roșu în partea superioară și lățimi egale ale benzilor. În centru se afla un scut alb boldat cu aur și mobilat cu acvila romană, încoronată princiar și cruciată.
Aceste culori se regăsesc pe diplomele emise de Mihai Viteazu pe scuturi și pe lambrechinii stemelor dar, deoarece până la începutul secolului XIX, conștiința de a forma un neam nu exista decât la câțiva cărturari precum Grigore Ureche, ele nu erau folosite pentru a îi identifica specific pe Români, iar steagurile țărilor românești, până în al doilea deceniu al secolului XIX, erau cele moștenite din Evul Mediu, cu o simbolistică heraldică, fără legături cu ideea modernă de „națiune”.
Revoluţionarii români din Ardeal, la Adunarea Naţională de la Blaj, din 26 aprilie 1848
În 1848, steagul revoluţionarilor are benzile pe vertical
În contextul revoluţionar al anului 1848, cu arborarea noilor drapele tricolore ca simboluri ale unor state naţionale şi revoluţionarii români, aflaţi la Paris la izbucnirea revoluţiei, vor arbora drapelul albastru, galben, roşu, cu albastru la hampă.
Steagul a fost adoptat de revoluţionarii de la 1848, apărând în aceeaşi perioadă şi în Moldova – la 27 martie 1848 la Iași, la Adunarea Constituantă prezidată de Vasile Alecsandri, în Ardeal, la Adunarea de la Blaj – 3/15 mai – 5/17 mai 1848 și la Paris, unde a fost arborat pentru prima dată la la 24 februarie 1848. Aşa va fi şi consfinţit, ca drapel naţional, prin Decretul nr. 252 al guvernului provizoriu de la Bucureşti, deşi iniţial apăruseră drapele tricolore cu benzile dispuse pe orizontală, aşa cum fuseseră ele arborate de revoluţionarii români din Ardeal, la Adunarea Naţională de la Blaj din 26 aprilie.
Nu se cunoaşte motivul pentru care ardelenii au ales dispunerea culorilor pe orizontală; este posibil să fi fost un mimetism după tricolorul verde, alb, roşu al revoluţionarilor maghiari.
Decretul nr. 252 din 1848, motivat prin faptul că „nu s-a înțeles [încă] cum trebuiesc făcute stindardele naționale”, definea steagul românilor ca având culorile dispuse pe verticală, posibil sub influența modelului francez. Nuanțele erau „albastru închis, galben deschis și roșu carmin”. În ceea ce privește ordinea, „lângă lemn vine albastru, apoi galben și apoi roșu fâlfâind”.
Revoluționarii, persecutați pentru vina de a fi purtat Tricolorul
După înfrângerea revoluției, Principatele revin la vechile steaguri, iar pașoptiștii sunt persecutați pentru vina de a fi purtat însemnele tricolore revoluționare. În 1849 domnitorul Barbu Știrbei a adoptat un nou model pentru drapelele de luptă, păstrând însă dispoziția orizontală a culorilor și schimbând doar elementele decorative. Acest model, asemănător ca aspect cu cel din 1834, va fi în vigoare până în 1856.
În timpul căimăcămiei de trei, locțiitorii neavând dreptul de a-și inscripționa inițialele pe drapelele militare, monogramele domnitorilor munteni au fost înlocuite cu acvile.
Contopirea culorilor …și a principatelor
Ca drapel național al României, tricolorul se impune în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, dar în varianta dispunerii orizontale a benzilor de culoare.
Primul steag din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâşia albastră plasată sus, apoi, în a doua perioadă a domniei lui Cuza, fâşia roşie a fost dispusă la partea superioară. Tricolorul a fost adoptat drept Drapel al Principatelor Unite ale României.
Ideea formării tricolorului național prin contopirea culorilor drapelelor Moldovei și al Țării Românești a apărut în anii 1850, probabil din dorința de a împăca pe toată lumea în privința alegerii steagului revoluționar de la 1848 ca drapel al întregii Românii. Această idee a fost favorizată și de potrivirea coloristică a drapelelor atribuite celor două principate române la acel moment (roșu și albastru pentru Moldova și albastru și galben pentru Țara Românească).
„Steagul este familia, ogorul fiecăruia, casa…”
Tricolorul a apărut și din dorinţa de unitate a moldovenilor şi a muntenilor. În vremea domnitorilor Alexandru Dimitrie Ghika şi Mihail Sturdza, steagurile Principatelor aveau doar două culori: în ţara Românească galben şi albastru, în Moldova – roşu şi albastru.
În 1861, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a decretat tricolorul ca drapel oficial al Principatelor Unite. „Steagul este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşte copiii voştri. Steagul este, încă, simbolul devotamentului, credinţei, ordinei şi al disciplinei ce reprezintă oastea”, declama domnitorul Unirii Principatelor.
Drapelul adoptat în 1867, în timpul domniei lui Carol I, a primit forma pe care a păstrat-o până azi
Drapelul din timpul lui Regelui Carol I
În forma pe care o are şi astăzi, drapelul a fost adoptat în 1867, în timpul domniei lui Carol I. „Pânza era tricoloră, albastrul apare lângă hampă, deci culorile sunt pe verticală, galben în mijloc, roşu în partea exterioară. În cele patru colţuri, nişte ghirlande din frunze de laur, apărea cifrul domnitorului Carol I, iar în centru era pictată stema ţării”, aminteşte Şerban Constantinescu.
Tricolorul, în luptă
În timpul Războiului de Independență din 1877-78, eroismul ostașilor români a fost stimulat permanent de drapelul românesc, iar în Primul Război Mondial au avut loc jertfe pentru apărarea drapelului de luptă, ca simbol al datoriei de apărare a pământului țării și al onoarei militare,. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, drapelele unităților evidențiate în luptă au fost decorate la rândul lor, pentru acțiunile de pe frontul de vest.
Drapelul de stat al Republicii Socialiste România
Comuniştii au interzis însemnele regatului
În 1948, comuniştii au interzis însemnele regatului şi au aşezat pe steag noua stemă a republicii. „Toate ţările devenite socialiste sau comuniste după al doilea Război Mondial şi-au schimbat stemele, introducând elemente sovietice. E clar că ele nu aveau nici o legătură nici cu tradiţia stemelor, nici cu heraldica”, arată Cornel Andonie, muzeograf la Muzeul Militar Naţional.
Românii au decupat stema în Decembrie 1989
Românii au decupat stema cu elemente sovietice de pe steag în Decembrie 1989. Și-au recuperat astfel drapelul, după mai bine de 40 de ani în care nu le mai aparţinuse. Pentru că, Tricolorul nu este doar un însemn oficial. Steagul capătă suflet când e purtat de un sportiv victorios, de un campion sau când onorează un militar căzut la datorie sau când apără libertatea românilor.
Steagul, după Lege
Drapelul naţional al României este un tricolor cu benzi verticale. Potrivit Constiuţiei României, culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu”. Legea nr. 75/1994 precizează că fâşiile drapelului naţional au culorile albastru cobalt, galben crom şi roşu vermion. Conform legii, drapelul României are formă dreptunghiulară, laţimea lui fiind egală cu 2/3 din lungimea acestuia, iar dimensiunile fîşiilor culorilor sunt egale.
Oficial, semnificația culorilor drapelului este următoarele: albastrul semnifică seninul cerului, al cugetului și gândirii neamului românesc, credința și puterea cu care suntem legați de pământul patriei; galbenul este simbolul forței, al bogăției și al purității, arătând virtutea, grandoarea și prestigiul țării; roșul reprezintă simbolul măririi, al bucuriei, îndrăznelii și generozității; semnifică sângele înaintașilor vărsat pe pământul românesc de-a lungul timpului și ne îndeamnă ca dragostea față de neam și de țară să fie la fel de aprinsă ca focul roșului din steag.
Când se arborează Drapelul României
Drapelul României se arborează în mod permanent pe edificiile şi în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice, la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură, la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi la aeroporturile cu trafic internaţional şi ca pavilion pentru navele de orice fel şi alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc.
Drapelul României se arborează temporar cu prilejul zilei naţionale a României şi al altor sărbători naţionale, cu ocazia festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter local, naţional şi internaţional, cu prilejul vizitelor oficiale întreprinse în România de şefi de stat şi de guvern, sau de alte înalte personalităţi politice, sau în cazul unor ceremonii militare, competiţii sportive, ori în timpul campaniilor electorale.
Drapelul României se arborează, de asemenea, la sediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale statului român din străinătate.
Tododată, drapelul României în bernă se arborează în zilele de doliu naţional, stabilite de Guvern.
Dacă drapelul României se arborează alături de unul sau mai multe drapele de stat străine – neapărat toate de aceleaşi dimensiuni şi la aceeaşi înălţime – drapelul României se arborează în stânga, privind drapelele din faţă (dacă se arborează două drapele) sau în mijloc (dacă se arborează mai multe drapele).
Tricolorul albastru-alb-roșu al revoluționaqrilor din Transilvania
În Transilvania, revoluționarii adoptaseră mai înainte, cu prilejul Conferinței de la Sibiu, din mai 1848, tricolorul albastru-alb-roșu (vertical, după amintirile lui George Barițiu) ca drapel național. Acesta avea înscrisă pe flamură deviza „VIRTUTEA ROMANĂ REÎNVIATĂ”. Mai multe surse ale vremii atestă cele trei culori (ziarul „Organul naționale” scos în acea vreme la Blaj, Al. Papiu Ilarian în „Istorie a românilor din Dacia superioară” etc.). Semnificația lor este dublă: ele predomină în portul popular românesc și, totodată, înmănunchează vechile culori ale principatului Transilvaniei (albastru și roșu) cu albul păcii . Se pare că cele două exemplare având fâșii albastru-galben-roșu, care se păstrează astăzi la Muzeul Național de Istorie al României sunt de factură ulterioară, comemorativă, a evenimentelor de la Blaj. Culoarea galbenă a înlocuit-o, astfel, pe cea albă pentru a simboliza dorința de unire a transilvănenilor cu România .
Articolul Ziua Drapelului Național al României: 177 ani, sub Tricolor apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult