• Românul Jean Calcianu, care a fost și inginer la IAR Brașov, a realizat prototipul primului tanc
• În 1916, pentru prima oară în istorie, francezii au folosit în luptă maşinile blindate inventate de pilotul român
La 1 august Armata Română sărbătorește Ziua Tanchiștilor, tradiția începând de la 1 august 1919, când a fost constituit primul batalion de tancuri numite „care de luptă” din Armata Română. Sărbătoarea a fost instituită la 1 august 1919, prin ordin al regelui Ferdinand I, avându-se în vedere faptul că la garnizoana militară din Mihai Bravu (județul Giurgiu) s-a înființat un batalion de „care de luptă”, act ce a marcat apariția armei tancuri în Armata României.
Încă din primăvara anului 1919, Ministerul de Război îşi propusese să înfiinţeze atât o şcoală, cât şi un batalion de care de luptă, lucru consfinţit prin contractul încheiat de guvernul român cu cel francez.
Intuind avantajele oferite de carele de luptă, pe parcursul anului 1919, Ministerul de Război a solicitat guvernului francez achiziţionarea a 225 de „care luptă”.
Cu numai 3 ani în urmă, un român era cel care inventa tancul, arma care nu a lipsit de atunci în niciun război.
Renaul FT 1917, primul tanc din dotarea Armatei Române
Jean Calcianu a apărut cu o maşinărie placată cu platoşe de oţel
Era în 1916 când românul Jean Calcianu, pasionat de automobile și automobilism, a apărut cu o maşinărie care semăna cu un automobil, dar era placat cu platoşe de oţel. După mai multe modificări, inovaţia tânărului mecanic avea să devină temuta maşină de război nelipsită din dotarea oricărei armate: tancul. Deşi la început germanii au râs de neobişnuita invenţie, s-au trezit pe câmpul de luptă în faţa unor mastodonţi metalici cărora nu le-au putut face faţă. Cel ce a realizat primul prototip al acestei arme teribile a fost Jean Calcianu, un tânăr de 21 de ani, căruia îi plăceau la nebunie cursele de automobile. Peste ani, Calcianu a fost angajat la IAR Braşov.
Românul Jean Calcianu, considerat inventatorul tancului (fotografie din 1938, apărută în presa vremii)
Bugatti l-a rugat să lucreze pentru el
Jean Calcianu s-a născut în 1893. Mecanicul Jean Calcianu era bucureștean. El venise la Paris ca să se specializeze la Uzinele Renault, angajându-se la secția motoare. În 1914, el era deja maistru, având la activ o mulțime de inovații tehnice. Timp de doi ani, Jean Calcianu s-a străduit să perfectioneze motorul cu care se va echipa în cele din urmă teribila mașinărie – armă blindată. În vara anului 1916 s-a întors în țară, chemat sub arme. A revenit în Franța după încheierea păcii, fiind angajat la Atelierele „Maitre Corniot“, din Grenoble, pe post de contramaistru. I-a câştigat admiraţia celebrului fabricant de băuturi Dubonnet, căruia i-a asigurat întreţinerea numeroaselor sale automobile de lux. Jean Calcianu nu era doar un simplu mecanic, avea idei originale, era aproape obsedat de un automobil pe care îl văzuse cu ceva timp în urmă şi care fusese construit într-o mică uzină din satul alsacian Molsheim. Era vorba de o maşină Bugatti. În semn de preţuire, miliardarul i-a dăruit românului chiar acel automobil. Aducându-i îmbunătăţiri şi inovaţii, a stabilit cu invenţia sa un record mondial, 173,6 km/h, ceea ce era o viteză fantastică la acea vreme.
Recorduri greu de egalat
Ettore Bugatti, patronul fabricii care producea automobilul cu acelaşi nume, încântat de performanţa lui Calcianu, l-a angajat pe loc, ca maistru la bancul de probe al firmei sale din Alsacia. În acest timp, talentatul mecanic a perfecţionat motoarele „Bugatti“, devenind pilot de încercări. Calcianu a rămas loial patronului său vreme de şase ani, până şi-a terminat studiile la Şcoala Tehnică Superioară, în 1930, obţinând titlul de inginer. A participat şi la curse locale, la circuitele de la Laffrey şi Miramas, pe care le-a câştigat. La 21 de ani, a stabilit un alt record, mergând cu maşina inventată de el pe distanţa Bucureşti-Paris în doar 44 ore. Pe circuitul de la Feleac, performanţa lui din 1936, realizată cu o puternică maşină Duesenberg, a rămas neegalată şi azi: 3:28:25. Dar destinul lui Calcianu avea să însemne mult mai mult decât premiile din automobilism. Timp de doi ani, s-a străduit să perfecţioneze motorul cu care va fi echipată în cele din urmă teribila armă blindată inventată de el: tancul.
Statul Major German l-a luat în râs
Calcianu a lucrat la planurile primului tanc realizat de francezi. Dar invenţia nu a rămas multă vreme secretă. Una din cele mai versate spioane germane din Primul Război Mondial, cunoscută sub numele de Frau Doktor, şi-a pus subalternele la treabă. Frumoasele franţuzoaice au ademenit cu farmecele lor anumiţi ofiţeri şi au aflat despre invenţia lui Calcianu. Ciudata maşinărie care avea şenile în loc de roţi a ajuns la urechile Statului Major German. Examinând proiectul, inginerii militari au izbucnit în râs, spunând că „aşa ceva e o farsă“. Nemţii erau ferm convinşi că o asemenea maşină echipată cu plăci de metal, tun, mitralieră, şenile, este mult prea grea pentru a putea fi urnită din loc de un motor „Renault“. Erau convinşi că inginerii francezi sunt nişte naivi.
Spaima Kaizer-ului
Nemţii nu dădeau doi bani pe motorul Renault. Cu puţin timp înainte de izbucnirea războiului avusese loc lângă Lyon, Marele Premiu al Automobil Clubului Francez, câştigat detaşat de maşinile germane. Erau Mercedes-uri echipate cu motoare de avion, cu o capacitate de 115 CP. Automobilele franţuzeşti nici nu s-au putut compara cu cele germane. La ora aceea nu se auzise de inovaţiile lui Calcianu. Astfel că, marii specialişti şi întreaga armată germană au rămas cu gura căscată când pe câmpul de luptă francezii au apărut cu mastodonţii de oţel. Diviziile Kaizer-ului au rupt-o la fugă în faţa duzinilor de tancuri. Maşinăria lui Calcianu funcţiona. Surpriza pe care românul o pregătise nemţilor era motorul „Renault“ de un tip nou, extrem de puternic şi cu consum mic de carburant. Calcianu a schimbat cu invenţia lui istoria militară. Britanicii au fost primii care au introdus tancul în producţia de serie, iar uzinele Renault, unde era angajat Jean Calcianu, au realizat primul prototip. Dar la baza acestei revoluţii a industriei armamentului a stat un român.
Prima unitate de tancuri din armata română
La 1 ianuarie 1921, prin Înalt Decret nr. 5488 din 25 decembrie 1920 s-a trecut la înfiinţarea primei unităţi de tancuri din armata română, prin transformarea Batalionului Carelor de Luptă în Regimentul Carelor de Luptă, garnizoana acestei unităţi fiind în oraşul Târgovişte.
Prima ”Şcoală franceză de care de asalt pentru ofiţerii şi trupa română” urma să fie înfiinţată la garnizoana militară din Mihai Bravu (judeţul Giurgiu), dar, în urma verificării condiţiilor existente acolo, s-a dispus înfiinţarea ei la Giurgiu, aceasta începând să funcţioneze la 21 iulie 1919, însă cu un număr redus de personal, cadrele şcolii române fiind instruite de către francezi.
În aceeaşi perioadă, au început demersurile pentru pregătirea Şcolii de Care de Asalt la Mihai Bravu, ale cărei cadre de instrucţie aveau să fie române, aprobarea în acest sens fiind dată la 1 august 1919, prin rezoluţia Generalului de corp de armată Ioan Rășcanu.
TACAM R-2, primul tanc construit în România
Primul tanc construit în România a fost TACAM R-2 (Tun Anticar pe Afet Mobil R-2), un autotun dezvoltat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. A fost dezvoltat ca o soluție pentru a echipa armata română cu un tanc eficient împotriva tancurilor sovietice. Primul prototip a apărut în vara anului 1943 și a fost construit la Atelierele Leonida din București. Cele 34 de exemplare finalizate au fost alocate Regimentelor 1 și 2 Blindate, ambele aparținând Diviziei 1 Blindate „România Mare” .
Tancul TACAM R-2 la paradă. Se observă crucea de identificare aeriană pictată în stilul forțelor aeriene românești pe capota motorului
Această unitate a fost folosită ca grupare de șoc, în cele mai fierbinți puncte, acolo unde alte unități erau date peste cap, mai exact pentru a cârpi, în măsură posibilităților, frontul. Exemplarele care au supraviețuit au fost confiscate de sovietici, începând cu luna octombrie 1944, deși la acea dată eram aliații Armatei Roșii.
A existat și o a două varianta, TACAM R-2, care s-a produs începând cu luna iulie 1943, într-un număr de 21 de exemplare. Acesta prezenta un un profil mai înalt fiind mai greu de camuflat. Proiectul a apartinut tot colonelului Constantin Ghiulai, cel care proiectase și TACAM T-60.
Folosind același tun ca și predecesorul său, acesta avea la bază șasiul tancului R-2. Optică era de proveniență românească – Aparatul de ochire model Septilici.
Testele inițiale au arătat că era necesară montarea unui tun mai puternic. Acest model a luat parte la luptele de după 23 august 1944, alături de sovietici. Unicul exemplar supraviețuitor este expus la Muzeul Militar Național, în București.
Cel mai nou tanc al Armatei Române, TR 85
Cel mai nou tanc al Armatei Române, TR 85, care intră acum într-un al doilea proces de modernizare, a apărut după evenimentele cunoscute sub numele de „Primăvara de la Praga”, Republica Socialistă România adoptând atunci o nouă doctrină națională de apărare.
Mai exact, ca să pară un lider puternic și de luat în seamă în Occident, Ceaușescu a forțat scăderea dependenței forțelor armate de livrările de tehnică sovietică. Drept urmare a apărut inițial TR-77-580 (Tanc Românesc model 1977 cu motor de 580 de cai putere) care a fost un model tranzitoriu prin care industria de armament autohtonă a căpătat experiență în fabricarea vehiculelor blindate grele. Armata Română a cerut însă o putere mai mare a motoarelor, iar inginerii au conceput un propulsor care dezvolta 830 de cai putere. Acesta era cuplat la o transmisie hidromecanică și a fost dezvoltat de către ICSITEM București, conform ligamilitarilor.ro.
TR-77-580, primul tanc proiectat și fabricat în România între 1979 și 1985, bazat pe T55
Mândria Armatei Române
TR-85-800 (Tanc Românesc model 1985 cu motor de 800 de cai putere) a fost asimilat ulterior în producție și de atunci a rămas vârful de lance al tanchiștilor români. Este considerat Mândria Armatei Române. Producția a fost realizată între anii 1986 și 1990, cu un ritm mediu de 100 de exemplare pe an, la Fabrica de Mașini Grele Speciale a Întreprinderii „23 August” din București.
În luna martie a anului 1994 este inițiat un program de modernizare a tancului TR-85 și trecerea acestuia la standardul M1 „Bizonul”.
Firmele implicate în program au fost atât din străinătate (EADS, Thales, SFIM/ODS, RKS, Sagem, Kollmorgen, Racall), cât și din România (ELECTROMAGNETICA, ICPSP (Institutul 111), Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare, Faur, IOR, Romarm, Hidromecanica Brașov, IOEL).
Ce a rezultat este practic un tanc nou, complet diferit de T-55, fiindcă are un șasiu modificat (extins), un motor diferit, o turelă nouă și sisteme îmbunătățite de conducere a focului, de stabilizare (echivalentă cu stabilizarea tancului franțuzesc Leclerc), de observare/ochire pe timp de zi și de noapte.
Ce poate face „Bizonul”
Modernizările aduse tancului TR 85 M1 „Bizonul” au avut că obiect creșterea puterii de foc, îmbunătățirea gradului de protecție, creșterea mobilității, fiabilizarea agregatului energetic și a sistemului de frânare, precum și modernizarea instalației de transmisiuni.
Tancul TR 85 M1 este un tanc mijlociu, având un echipaj format din 4 militari și o greutate totală de 50 de tone. Dotat cu un foarte puternic motor pe motorină, tancul românesc dezvoltă o viteză maximă pe șosea de 60 kmh iar pe un teren uscat fără denivelări de 40 kmh.
Tancul românesc model 1985 a rămas vârful de lance al tanchiștilor români
Pantă maximă de urcare este de 32 grade putând traversa șanțuri cu o lățime de 2,8 m și ziduri de 1 m. Pe timpul îndeplinirii misiunilor de lupta, tancul poate trece cursuri de apă cu o lățime maximă de 700 m și o adâncime de 5 m.
Că armament, Tancul TR 85 M1 „Bizonul” este dotat cu un tun de calibru 100 mm, semiautomat mecanic cu țeavă ghintuită, ale cărui proiectile pot fi perforante, cumulative sau explozive. Bătaia maximă este de 14600 m.
De asemenea, tancul mai este dotat cu 2 mitraliere, calibru 12,7 mm, cu o bătaie maximă de 2000 m, și calibru 7,62 mm cu o bătaie maximă de 3000 m.
Tancul ,,secret” din anii 80
La începutul anilor 1980, România a importat din Uniunea Sovietică 30 de tancuri T-72. Consiliul Apărării a decis, în baza raportului din 13 octombrie 1972 „privind doctrina națională de apărare”, fabricarea unui tanc similar în țară. Între anii 1984 şi 1988, într-un timp extrem de scurt, s-a reuşit proiectarea şi realizarea prototipului tancului românesc TR–125 (P 125) înglobând cele mai noi realizări ale cercetătorilor români şi ale industriei naţionale de apărare. P-125 (Tanc Românesc 125, numeralul reprezintă calibrul tunului) a fost numele unei serii limitate de prototipuri prin care s-a încercat construirea tancului sovietic T-72 de către industria română de armament din România, prin mijloace proprii. Mai puțin elegant spus, copierea acelui tanc. Prototiputile nu au fost acceptate de către Armata Română după 1990, iar P-125 nu a mai intrat în producția de serie, deși prezenta un design mai avansat și mai modern față de TR 85. Prototipurile sunt păstrate acum în rezervă, împreună cu T-72 uri-le rusești.
Prototipurile tancului P-125, copiat după un model rusesc, nu au fost acceptate de către Armata Română după 1990
Angajat la IAR Brașov
Calcianu a revenit în țară către sfârșitul anului 1927. Participă la numeroase curse și face planuri. Este nevoit să-și găsească un loc de muncă pentru un salariu. Primește o ofertă generoasă chiar de la Întreprinderea de avioane din Brașov. „Fabrica de avioane IAR, mi-a făcut propuneri pe cari nu le pot refuza, mai ales că mi se rezervă și dreptul de a mă ocupa de sport. Și, dat fiindcă găsesc acolo oameni cu serioase concepții sportive, în frunte cu d. inginer Petre Carp de curând proprietar al unuia din Bugatti-urile aduse în țară de Nadu, cred că abia de aci încolo voi avea mijloace pentru traducerea în fapt a unor vechi deziderate ale mele. Nu este exclus de asemenea ca, cu concursul d-lui Carp, să facem din orașul Brașov un puternic centru automobilist”, declara inginerul Jean Calcianu, cu puțin timp înainte de sosirea la Brașov, în 1934. Era considerat unul dintre cei mai buni ingineri ai acelor vremuri. În același an, obţine locul I la categoria 2 litri, la Lemberg Grand Prix.
Moare în 1950, la Braşov
După război ajunge la Bucureşti, unde strânge epavele maşinilor de curse. Sprijinit de Federaţia Română de Automobilism şi Motociclism, reuşeşte să le repare, într-un garaj de lângă Cimitirul Băneasa. În 1948, se reia „Cursa de pe Feleac”, sub patronajul dr. Petru Groza. Iar Jean Calcianu câştigă și de această dată. În 1949, participă din nou la organizarea „Marelui Premiu al Oraşului Braşov”, competiţie pe care o lansase în 1935. Se pare că, înaintea de instalarea comuniştilor, reuşeşte să ascundă la Braşov Duesenbergul Principelui Nicolae. Era maşina cu care câştigase cursa Feleacului în ’36. A ținut mașina într-o şură din apropierea Stadionului Tineretului. Miliţia a descoperit-o abia după moartea lui Calcianu. Acum, automobilul poate fi văzut la Muzeul Tehnic din Bucureşti. Bolnav de cancer, Calcianu a trăit retras în ultimii trei ani ai vieţii sale, la Braşov, unde s-a și stins.
Articolul Ziua carelor de luptă: Tancul, invenţie românească apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult
