Marți a fost zi plină pentru pompierii militari cărășeni, care au intervenit pentru stingerea a cinci incendii de vegetație uscată și litieră izbucnite în localitățile Topleț, Lăpușnicu Mare, Răchitova, Oravița și Văliug. Intervențiile au fost deosebit de solicitante, unele fiind încă în desfășurare.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin, aproximativ 16 hectare de vegetație uscată au fost cuprinse de flăcări. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Pe lângă aceste intervenții, echipajele SMURD au fost solicitate în alte 15 cazuri, acordând primul ajutor calificat și transportând la spital persoane cu diverse afecțiuni medicale.
Pe această cale, ISU „Semenic” reamintește cetățenilor importanța respectării regulilor privind prevenirea incendiilor, focul scăpat de sub control putând pune în pericol vieți, locuințe și natura din jur. De asemenea, reprezentanții ISU reamintesc cetățenilor că arderea miriștilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă.
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase constituie contravenție şi se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.
Un regim sancționator distinct este stabilit pentru arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor şi vegetației ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracțiune şi se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală.