• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
18/12/2025
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Brasov

Zeci de percheziţii în Neamţ, Braşov, Ilfov şi în Bucureşti într-un dosar vizând un grup infracţional organizat

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
02/11/2022
in categoria Stiri Brasov
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Zeci de percheziţii au loc miercuri dimineaţă, în judeţele Neamţ, Braşov, Ilfov şi în Bucureşti, într-un dosar vizând infracţiuni precum constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani. 70 de firme au fost prejudiciate cu aproximativ 2 milioane de euro.
”Astăzi, 2 noiembrie 2022, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău – Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- S.T. Bacău, pun în aplicare 33 de mandate de percheziţie domiciliară în judeţele Neamţ, Braşov, Ilfov şi în municipiul Bucureşti, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, transmiterea fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor deţinute într-o societate comercială, în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia şi spălarea banilor”, anunţă IGPR.
Conform poliţiştilor, începând din luna ianuarie 2022, în municipiul Bucureşti, s-ar fi constituit un grup infracţional organizat în scopul obţinerii de importante beneficii materiale prin săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
”Grupul infracţional organizat, la care pe parcurs au aderat şi alţi membri, ar fi acţionat în mod coordonat până în prezent, prin activitatea acestuia fiind cauzat un prejudiciu total de aproximativ 2 milioane de euro, în dauna a peste 70 de persoane juridice de pe întreg teritoriul ţării, producători sau distribuitori de diferite mărfuri. Acţiunile de inducere în eroare a persoanelor vătămate au avut loc în urma negocierii, încheierii şi derulării unor contracte de vânzare cumpărare mărfuri, pentru care nu ar fi existat niciodată intenţia de a le achita, prin transmiterea unor instrumente de plată despre care se cunoştea încă de la completare că nu vor putea fi decontate pentru lipsa disponibilului în cont, în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste”, au declarat poliţiştii.
Activitatea grupului infracţional organizat, constituit şi din apropiaţi ai unor grupări infracţionale din municipiul Bucureşti, a fost minuţios pregătită şi a presupus parcurgerea următoarelor etape:
Într-o primă etapă, membrii grupului ar fi preluat în mod succesiv, prin persoane interpuse, de condiţie socială precară, în scopul înlesnirii comiterii infracţiunii de înşelăciune, 3 societăţi comerciale, toate cu istoric financiar-bancar şi comercial pozitiv, cărora le-ar fi încheiat şi asigurări de credit comercial, cu intenţia de a crea o aparenţă de bonitate şi stabilitate financiară, astfel încât furnizorii comerciali să accepte livrarea de mărfuri cu plata la termen. După preluarea societăţilor, într-o a doua etapă, au fost create conturi de email, prin intermediul cărora au fost lansate cereri de ofertă către diferite persoane juridice, producători sau distribuitori ai unei varietăţi de mărfuri şi produse (de exemplu: autovehicule, combustibili, utilaje, uleiuri, vopseluri şi materiale de construcţie, echipamente de protecţie în construcţii, cherestea, piese auto, aparatură casnică de mică sau mare dimensiune, aparatură electronică şi telefoane mobile, produse de birotică şi papetărie, produse alimentare şi produse congelate). Pentru a evita întâlnirea cu reprezentanţii furnizorilor şi, implicit, identificarea ulterioară de către organele de urmărire penală, membrii grupului au transmis contractele, facturile sau instrumentele de plată prin intermediul altor persoane, prin poştă sau prin e-mail.
Fiecăruia dintre membrii grupului i-au fost atribuite o calitate şi o identitate falsă în cadrul societăţilor comerciale folosite în circuitul infracţional, fiindu-le interzis în mod expres să acţioneze în afara „zonei de responsabilitate”. Aceştia au dobândit cunoştinţe de specialitate în domeniu şi au folosit termeni specifici în discuţiile purtate cu reprezentanţii persoanelor vătămate.
Pentru fiecare societate comercială utilizată în activitatea infracţională, ar fi fost închiriate mai multe depozite intermediare, de obicei în mai multe judeţe din ţară, unde mărfurile erau descărcate şi ulterior încărcate şi transportate către alte puncte de depozitare sau diverşi clienţi, regula fiind ca marfa să fie livrată direct beneficiarului final, cu excepţia situaţiei în care transportatorul era un apropiat al grupului infracţional organizat.
Din cercetări, a rezultat faptul că, în a treia etapă, produsele obţinute în mod ilicit ar fi fost valorificate în două moduri: fie au fost vândute, fără documente legale, unor persoane fizice sau juridice la un preţ care reprezenta între 40 şi 50% faţă de valoarea de achiziţie, fie au fost reintroduse, în mod fictiv, în circuitul comercial, prin întocmirea în fals a unor documente financiar-contabile, în numele altor societăţi controlate de grupul infracţional organizat, ascunzându-se provenienţa reală a mărfurilor. În acest sens, o parte dintre produse au fost chiar valorificate prin procedura de ofertare publică, fiind achiziţionate de către instituţii cunoscute din România.

”Acţionând în această modalitate, prin crearea circuitului de ascundere a provenienţei mărfurilor obţinute prin înşelăciune, sumele de bani obţinute au dobândit o aparenţă de legitimitate, având în vedere faptul că au fost obţinute în urma unor contracte derulate cu instituţii publice”, precizează IGPR.
Acţiunea este realizată cu sprijinul poliţiştilor din cadrul B.C.C.O. Bucuresti, B.C.C.O. Braşov, S.C.C.O. Neamţ, S.C.C.O. Ilfov, I.P.J. Neamţ şi I.P.J. Ilfov. Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. La acţiune participă şi forţe din cadrul Jandarmeriei.

Citeste mai mult

Articolul precedent

Zeci de percheziţii în Neamţ, Braşov, Ilfov şi în Bucureşti într-un dosar vizând un grup infracţional organizat

Urmatorul articol

Spectacol cromatic pe terenul de la „Moise”

Related Posts

Stiri Brasov

Corona Brașov,  înfrângere cu CSM București în prima manşă din sferturile Cupei României la volei feminin

17/12/2025
Stiri Brasov

Crește salariul minim în 2026, dar urmează tăieri de 10% în administrația centrală

17/12/2025
Stiri Brasov

Nicușor Dan, primit de Regele Charles al III-lea la Palatul Buckingham

17/12/2025
Stiri Brasov

Roland Niczuly a contestat amenda primită de la Sepsi OSK. Decizia Comisiei de Disciplină a FRF

17/12/2025
Stiri Brasov

,,Brașov, oraș din poveste” continuă în Piața Sfatului

17/12/2025
Stiri Brasov

(P) Care sunt cele mai recomandate suplimente pentru un ficat sănătos în 2026 și cum le alegi pentru a te bucura de energie și vitalitate la sală?

17/12/2025
Next Post

Spectacol cromatic pe terenul de la „Moise”

Cele mai recente stiri

  • Liberala Adriana Arghirescu, în cărți, pentru funcția de viceprimar al Constanței 18/12/2025
  • Șofer de TIR, înjunghiat de alt șofer după ce s-au certat pentru prioritate la rampa la descărcare 18/12/2025
  • Construcțiile, domeniul cu cele mai multe oferte de muncă în străinătate. Ieșenii pot depune CV-urile până la finalul acestui an 18/12/2025
  • Două grădinițe din Râmnicu Vâlcea intră în anul 2026 în „haine” complet noi 18/12/2025
  • Controversă în retail. Comercianții vor eliminarea datei de expirare de pe alimente 18/12/2025
  • Calendar 18 decembrie 2025. Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Daniil Sihastrul  18/12/2025
  • O firmă din Iași va furniza Aeroportului Internațional o barieră și un sistem de control BHS! Contractul depășește 600.000 de lei 18/12/2025
  • Concentrare, confort și victorie: de ce scaunele de gaming contează mai mult decât crezi 18/12/2025
  • Concentrare, confort și victorie: de ce scaunele de gaming contează mai mult decât crezi 18/12/2025
  • FIFA anunță premii record pentru CM 2026. Ce sumă ar putea încasa România dacă se califică la turneu 18/12/2025

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24