Pentru siguranța comunității, în perioada 31 decembrie 2025 – 04 ianuarie 2026, peste 200 de jandarmi olteni au acționat pe raza județului atât prin misiuni proprii, cât și alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniu pentru asigurarea unui climat optim de menținere a ordinii și siguranței publice.
În această minivacanță nu au fost înregistrate incidente majore. Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt au desfășurat, în perioada de referință, misiuni de menținere a ordinii și siguranței publice, în mediul urban și rural, la manifestări sportive, cultural-artistice și religioase – prioritatea jandarmilor fiind asigurarea unui climat de siguranță civică și intervenția promptă pentru soluționarea problemelor sesizate de cetățeni.
În urma misiunilor executate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.200 lei pentru încălcarea normelor legale, iar pe linie infracțională au fost constatate trei infracțiuni, atât independent, cât și în cooperare cu poliția.
De asemenea, în perioada 1 – 31 decembrie 2025, jandarmii olteni au desfășurat activități specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor asociate comercializării și utilizării ilegale a articolelor pirotehnice.
„În cadrul celor 27 de misiuni executate au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 6.890 de articole pirotehnice, iar pe linie infracțională au fost constatate cinci infracțiuni”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Jandarmeriei Olt, Mirabela Săndoiu.
Prin aceste acțiuni, Jandarmeria Olt a urmărit descurajarea comportamentelor care pot pune în pericol siguranța publică și protejarea sănătății și integrității cetățenilor, în special a minorilor, a mai precizat reprezentanta IJJ Olt.
Articolul Zeci de misiuni desfășurate de jandarmii din Olt în perioada Sărbătorilor. Infracțiuni depistate, mii de articole pirotehnice confiscate apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult