Jandarmii din Olt au depistat, săptămâna trecută, zeci de încălcări ale normelor de ordine și liniște publică, pentru care au aplicat peste 20 de amenzii.
Mai precis, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.000 de lei, majoritatea pentru încălcarea normelor privind ordinea și liniștea publică. De asemenea, a fost constatată și o infracţiune, în cooperare cu efective ale poliție.
În perioada 5 – 11 mai, peste 290 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt au desfășurat 120 de misiuni pentru asigurarea ordinii publice și crearea unui mediu sigur pentru cetățeni, în întreg județul. Activitățile s-au realizat atât prin acțiuni directe ale jandarmilor, cât și în parteneriat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, contribuind la desfășurarea normală și în siguranță a evenimentelor și activităților cotidiene.
Articolul Zeci de încălcări ale ordinii și liniștii publice depistate de jandarmii olteni. Amenzi de mii de lei apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult