O altă acțiune dedicată celor mici a avut loc în comuna Ilia. Câteva zeci de copii s-au bucurat împreună de tot ce are toamna mai frumos de dăruit, la „Balul recoltei”.
Într-un decor plin de culoare și de arome, din care nu au lipsit coșurile cu legume sau fructe gustuoase, ștergarele țesute la război ori alte obiecte vechi, cei mici au petrecut câteva ore de relaxare și voie bună.
Desfășurarea evenimentului s-a bazat pe o poveste despre trei împărății – a legumelor, fructelor și cerealelor, și un balaur care a năvălit peste ele. Îmbrăcați în tot felul de ținute sau purtând coronițe din frunze pe cap, copiii s-au grupat în echipe și și-au intrat foarte bine în roluri.
Acțiunea a fost una presărată cu multe zâmbete. Nu au lipsit întrecerile, pe un traseu amenajat pe terenul de volei, sau picturile pe față, iar cei mici au participat și la un atelier în care frunze arămii de toamnă „au prins viață”, prin mâinile dibace ale copiilor.
De asemenea, ei au avut prilejul să deguste din mai multe bunătăți, plăcintă cu mere, proaspăt scoasă din cuptor, mămăliguță cu brânză și smântână la ceaun, pufoșii cozonaci tradiționali, iar pâinea la cuptor cu untură, sare, boia, ceapă și zacuscă a făcut deliciul micilor deghizați.
„Au fost prezenți în jur de 40 de copii, alături de părinți. Fiind o sărbătoare a toamnei, ne-am dorit să decorăm locul asemenea unei gospodării românești, cu covoare țesute la război, plug, jug, alte obiecte, și multe fructe și legume. Am făcut plăcintă tradițională cu măr, mămăliguță cu brânză la ceaun. Copiii au fost foarte bucuroși. Încercăm pe cât posibil să facem cât mai multe acțiuni pentru copii”, a declarat Alin Gabor, consilier pe probleme de sport și tineret al primarului comunei Ilia, Marius Gabriel Omotă.
Un alt eveniment dedicat celor mici va avea loc la Ilia marți, 31 octombrie, de Halloween, copiii fiind implicați în crearea de decoruri specifice sărbătorii și costumelor de carnaval.
Acest articol Zeci de copii din Ilia s-au bucurat împreună de roadele toamnei, la „Balul recoltei” a aparut prima data in Servuspress.
Citeste mai mult