Zeci de cartușe de infanterie au fost găsite, astăzi, de un hunedorean din localitatea Homorod. Bărbatul a făcut descoperirea în timpul unor lucrări de demolare a unei șuri vechi, din gospodărie. Bărbatul a anunțat autoritățile. Astfel, la fața locului a ajuns imediat un echipaj pirotehnic din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara pentru a ridica muniția.
Sursa foto: ISU Hunedoara
Potrivit reprezentanților ISU Hunedoara, este vorba despre 14 cartușe de infanterie de calibru 7,92 mm și alte 58 de calibru 10,35 mm, provenite din timpul conflictelor armate, muniție ce urmează să fie neutralizată.
„În cazul în care vă confruntați cu astfel de situații, este important să știți că aveți obligația de a informa serviciile de urgență profesioniste sau poliția, prin apelarea numărui unic pentru situații de urgență 112. Nu vă expuneți riscurilor! Respectați următoarele reguli: După descoperirea muniției rămase neexplodată şi anunţarea evenimentului, cetățenii trebuie să adopte un mod specific de comportare faţă de aceste elemente periculoase, fiind INTERZISE: atingerea cu mâna sau cu alte obiecte; ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe; comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase; lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă; introducerea muniţiilor în foc; topirea elementelor metalice ale muniţiilor; tăierea muniţiilor cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură; folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte; utilizarea pulberilor şi explozivilor provenite din muniţii, în scopuri artizanale; demontarea de la muniţii a focoaselor sau a altor elemente componente; folosirea pentru joacă, de către copii, a unor muniţii, cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente ale acestora. În zona în care sunt descoperite elemente de muniţie SE INTERZICE: accesul persoanelor şi animalelor; executarea de săpături manuale sau cu mijloace mecanice de către persoane neautorizate; aprinderea focului deschis; executarea unor lucrări de îmbunătăţiri funciare; circulaţia vehiculelor”, au transmis reprezentanții ISU Hunedoara.
Acest articol Zeci de cartușe de infanterie, găsite de un hunedorean din Homorod, în timpul unor lucrări de demolare a unei șuri vechi a aparut prima data in Servuspress.
Citeste mai mult