Peste 335 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt au fost angrenați, în perioada 21 – 27 aprilie, în misiuni menite să asigure un climat de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii județului. Efectivele au acționat atât independent, cât și în cooperare cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu ordinii și siguranței publice, contribuind la desfășurarea în condiții de liniște și normalitate a acestor zile. În această perioadă, jandarmii au aplicat zeci de amenzi, majoritatea pentru încălcarea normelor privind ordinea și liniștea publică.
Efectivele Jandarmeriei Olt au fost prezente în zonele aglomerate, la manifestările religioase, sportive și cultural-artistice organizate în spațiul public, având ca principal obiectiv prevenirea faptelor de natură contravențională sau penală și sprijinirea comunității printr-o prezență activă, vizibilă și eficientă.
Din totalul jandarmilor implicați în misiuni, peste 257 au fost mobilizați în sistemul integrat de ordine publică, prin constituirea a peste 170 de patrule mixte împreună cu efectivele poliției, în scopul consolidării măsurilor de prevenire și descurajare a comportamentelor antisociale.
„În săptămâna precedentă nu au fost înregistrate incidente majore, ceea ce confirmă atât eficiența dispozitivelor instituite, cât și gradul ridicat de responsabilitate al cetățenilor. Mulțumim tuturor celor care au ales să respecte recomandările transmise și au contribuit, prin comportamentul lor, la menținerea unui climat de normalitate și bună conviețuire”, a declarat purtătoarea de cuvânt a IJJ Olt, locotenent Mirabela Săndoiu.
Totuși, jandarmii s-au văzut nevoiți să aplice 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 9.700 de lei, majoritatea pentru încălcarea normelor privind ordinea și liniștea publică. De asemenea, au fost constatate cinci infracțiuni în cooperare cu efectivele de poliție.
Pe lângă misiunile de ordine publică, efectivele inspectoratului au asigurat paza și protecția obiectivelor aflate în responsabilitate, inclusiv în zona conductelor de transport produse petroliere, paza și protecția unui transport cu caracter special și au fost puse în executare trei mandate de aducere, ca urmare a solicitărilor instanțelor de judecată.
Articolul Zeci de amenzi date de jandarmi pentru încălcarea normelor privind ordinea și liniștea publică apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult