Din cauza participării unei părți dintre angajații pe securitate și manipulare la o grevă națională, Aeroportul din Bruxelles a anunțat miercuri că toate zborurile programate să decoleze pe 26 noiembrie au fost anulate, notează Reuters.
Aeroportul a precizat că unele zboruri care ar urma să aterizeze în aceeași zi ar putea fi, de asemenea, anulate, iar transportul public către și dinspre aeroport ar putea fi afectat de grevă.
Măsura urmărește „asigurarea siguranței pasagerilor și a personalului și evitarea cozilor excesive”, a mai transmis operatorul aeroportuar, potrivit agenției naționale de presă din Belgia.
Acțiuni sindicale sunt programate la nivel național pe 24, 25 și 26 noiembrie
Acțiuni sindicale sunt programate la nivel național pe 24, 25 și 26 noiembrie. Greva de luni, 24 noiembrie, va viza sectorul feroviar, iar marți, 25 noiembrie, vor fi afectate serviciile publice. Sectorul privat va declanșa o grevă generală miercuri, 26 noiembrie. Aeroportul din Bruxelles nu se așteaptă la perturbări operaționale în primele două zile.
Mobilizarea de trei zile are loc înaintea negocierilor privind bugetul federal. Belgia se confruntă cu un deficit de 26 de miliarde de euro, care ar putea ajunge la 39 de miliarde în următorii patru ani dacă politicile actuale rămân neschimbate, notează sursa menționată anterior.
Sindicatele susțin că bugetul ar trebui să reducă inegalitățile sociale, nu să pună și mai multă presiune pe gospodăriile cu venituri mici și medii.
Citeşte şi: Minoră de 15 ani, din Strejeşti, dată dispărută de familie