Minerale critice precum uraniu, aur, cobalt, nichel, plumb și zinc au fost identificate în perimetrul minier Bihor Sud. Cristina Turea, reprezentant al companiei LEM Resources, a declarat vineri, că exploatarea acestora ar putea deveni posibilă până la finalul deceniului. În prezent, zăcămintele se află în faza de explorare și recalculare a rezervelor.
Zona cuprinde mai multe sectoare miniere – Valea Leucii, Dibarz și Avram Iancu – și există indicii că acestea ar putea forma un sistem mineralizat de până la 6 kilometri pe direcția nord-sud și est-vest.
„Aș vrea să fac o precizare, pentru că s-a creat cumva o confuzie. Nu am descoperit noi aceste minereuri. Aceste minereuri au fost descoperite încă din anii ’50, când în zonă s-a desfășurat o explorare intensivă, cu toate metodele la îndemână în acea perioadă, începând de la cartare, cartare de detaliu în subteran, analize geofizice, analize fizico-chimice, nenumărate foraje, nenumărate teste de procesare, iar noi, prin intermediul unui geolog pe care îl stimăm și care coordonează proiectul nostru acolo, care a lucrat în perioada respectivă acolo, este cel care este promotorul acestui proiect”, a declarat Cristina Turea, pentru Antena3CNN.
Turea: „Noi le cercetăm!“
Potrivit acesteia, în prezent, compania cercetează perimetrul pentru a confirma și recalcula rezervele, astfel încât acestea să poată fi omologate și, ulterior, exploatate.
„Valea Leucii se numește întreg perimetrul. Acestea sunt sectoarele miniere din cadrul perimetrului nostru. Așa cum am spus, nu le-am descoperit noi. Noi le cercetăm și încercăm să le aducem în etapa și în faza de confirmare sau recalculare a unor rezerve care pot deveni exploatabile. Mai este drum lung până acolo.
Acestea sunt elementele care au fost identificate în perimetru și pe care acum le cercetăm. Am început explorarea în 2018 printr-un proiect de prospecțiune. Am trecut într-o etapă ulterioară, în anul 2022, într-o licență de explorare care va dura până în anul 2027, dar pe care o vom prelungi, cel mai probabil”, a mai adăugat aceasta.
De ce sunt atât de importante mineralele critice acum?
Fără ele, nu există:
tranziție energetică;
tehnologie avansată;
apărare modernă;
inteligență artificială;
industrie aerospațială.
Citește și: Bărbat reținut după ce a amenințat două persoane cu pistolul de plastic într-un bar
Citeste mai mult