Cod galben de vânt și precipitații
Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod galben de vânt, valabil de duminică, ora 14.00, până luni, ora 8.00, pentru județele Arad, Timiș, Caraș-Severin și zonele montane din Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Brașov, Sibiu, Alba și Hunedoara. Rafalele vor atinge 50–70 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri pot depăși 90–100 km/h.
Un al doilea Cod galben intră în vigoare luni, de la ora 8.00 până marți la ora 10.00, vizând vestul, sud-vestul, centrul și parțial estul țării, inclusiv județul Brașov. Sunt așteptate ploi însemnate cantitativ, lapoviță și ninsoare la munte, cu acumulări de 20–35 l/mp și izolat peste 40 l/mp.
Ninsori și viscol la altitudini mari
În Carpații Meridionali, Occidentali și de Curbură vor fi precipitații mixte, iar peste 1.700 de metri va ninge, cu depunerea unui strat nou de zăpadă de 20–30 cm. Vântul va sufla cu rafale de 70–90 km/h, iar viscolul temporar va reduce vizibilitatea sub 100 de metri.
București: mai cald decât normal, dar cu ploi
În Capitală, vremea va fi mai caldă decât normal pentru această perioadă. Duminică sunt așteptate înnorări temporare și ploi slabe spre noapte, iar luni vor fi ploi moderate, cu acumulări de 10–20 l/mp. Temperaturile vor ajunge la 11–12 grade, iar vântul va avea intensificări moderate.
Articolul Vremea se schimbă brusc: vânt puternic, ploi abundente și ninsori la munte apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult