Mare parte din România intră luni, de la ora 10:00, sub avertizare Cod galben de vreme rea, în timp ce zonele montane din județele Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Hunedoara se vor afla sub Cod portocaliu de ninsori abundente, avertizează meteorologii.
Avertizarea Cod galben este valabilă în intervalul 5 ianuarie, ora 10:00 – 6 ianuarie, ora 10:00.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), pe parcursul zilei de luni vor predomina ninsorile în zonele de munte. La început vor fi ninsori și lapoviță, care se vor transforma treptat în precipitații mixte în:
Banat,
Crișana,
Maramureș,
Transilvania,
Moldova,
nordul Olteniei,
nord-estul Munteniei.
Acestea vor favoriza local depuneri de polei și formarea de ghețuș. Cantitățile de apă vor ajunge la 10–20 l/mp, iar stratul de zăpadă va fi de 10–20 cm la munte și, în general, de 3–10 cm în zonele joase.
Vânt puternic și viscol la munte
La munte, vântul va avea intensificări cu viteze de 50–70 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri rafalele vor ajunge la 70–85 km/h. Temporar, ninsoarea va fi viscolită, iar vizibilitatea va scădea semnificativ.
Cod portocaliu de ninsori abundente
Pentru zona de munte a județelor Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Hunedoara, ANM a emis o avertizare Cod portocaliu, valabilă în același interval: 5 ianuarie, ora 10:00 – 6 ianuarie, ora 10:00.
Meteorologii anunță că, în special la altitudini de peste 1.400 de metri, va continua să ningă temporar abundent, iar stratul de zăpadă nou depus va ajunge la 20–30 cm.
În zonele înalte, vântul va sufla cu rafale de 80–90 km/h, determinând viscol puternic și vizibilitate foarte redusă.
Citește și: Poliția a identificat toate cele 40 de victime ale incendiului dintr-un bar din Elveția