Naționala masculină de volei a României merge din nou la Campionat Mondial după o absență de 43 de ani. Selecționerul care a dus România la întrecerea mondială din Filipine (12 -23 septembrie) este brașoveanul Sergiu Stancu. În lotul României se află și jucătorul Coronei, Ștefan Lupu, dar și brașoveanul Mircea Peța (Dinamo).
Sergiu Stancu mizează pe forța grupului
Obiectivul tricolorilor este calificarea în optimile de finală. „Plusul nostru este forța grupului. De ceva ani de zile sunt în aceeași componență și uitați că rezultatele au apărut. Ne bazăm pe calitatea individuală a jucătorilor și pe jocul de echipă. Ne așteaptă meciuri foarte grele. Ca să ieșim din grupe, e nevoie de două victorii. Acestea sunt calculele. Vom face totul pentru a ne îndeplini acest obiectiv. Programul cred că ne avantajează”, a afirmat Sergiu Stancu. România face parte din Grupa B a Campionatului Mondial de volei masculin, alături de reprezentativele similare ale Poloniei, Țărilor de Jos și Qatarului.
Lotul României pentru Campionatul Mondial
Ridicător: 3. Filip Constantin; 6. Claudiu Dumitru; 14. Sebastian Bratu
Centru: 1. Bela Bartha; 10. Tudor Magdaș; 15. Andrei Butnaru; 19. Codrin Mocanu; 22. Ștefan Lupu
Extremă: 2. Micea Peța; 9. Adrian Aciobăniței; 12. Marian Bala; 99. Daniel Chițigoi
Opus: 7. Rareș Bălean; 28. Alexandru Ionescu
Libero: 11. Carol Kosinski; 17. Vlad Kantor
Antrenor: Sergiu Stancu (A1); Răzvan Parpală (A2).
Programul echipei României
12 septembrie Polonia – România
15 septembrie Țările de Jos – România
17 septembrie Qatar – România
Articolul Volei masculin: Gata pentru Mondiale! Selecționerul României, brașoveanul Sergiu Stancu, a prefațat competiția din Filipine apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult