Târgoviștencele se pregătesc pentru meciul din campionat, cu CSM București, programat pe data de 10 decembrie, ora 17:00, în Sala Ioan Valerian, după înfrângerea suferită la Istanbul 3-0 (25-18, 25-14, 25-22) cu Eczacibasi Dynavit, cât și de următoarea confruntare din Champions League.
Mai jos aveți comunicatul oferit de biroul de presă al clubului:
„Clubul sportiv Municipal Târgoviște a debutat miercuri seară, 7 Decembrie, în primul meci al Ligii Campionilor împotriva puternicei echipe Eczacibasi Dynavit, la Istanbul. Prezența noastră în această competiție este prima din istoria clubului, iar asta ne face să fim onorați că am jucat alături de Eczacibasi Dynavit, o echipă care deține în palmaresul său patru trofee din competițiile europene și două titluri mondiale în Campionatul Cluburilor.
Următorul meci din Liga Campionilor va avea loc pe data de 21 Decembrie, în sala Polivalentă din Târgoviște, împotriva echipei Chemik POLICE (Polonia), însă până atunci trebuie să rămânem concentrați pe Campionatul Național.
Sâmbătă, 10 Decembrie, ora 17:00, echipa de volei a clubului Sportiv Municipal Târgoviște se va întâlni cu CSM București, în sala Ioan Valerian (sala Clubului Sportiv Școlar Târgoviște).
Meciul va avea loc în această locație, deoarece se lucrează în sala Polivalentă pentru amenajarea suprafeței de joc, în vederea desfășurarii meciului din Liga Campionilor, din data de 21 Decembrie. Din acest motiv, „casa” voleibalistelor noastre a trebuit să fie mutată în sala Ioan Valerian.
Echipa noastră are nevoie de susținerea voastră! Așa că vă așteptăm la sală, voi, susținătorii noștri, fiind al șaptelea jucător.
Așa cum deja v-ați obișnuit, din sală nu va lipsi standul cu echipamentele promoționale.
Întocmit,
Delia Popescu”
Foto: CSM Târgoviște
BMG
Post-ul VOLEI: CSM Târgoviște se pregătește de următoarele jocuri, în campionat cât și în Champions League apare prima dată în Gazeta Dambovitei.
Citeste mai mult