Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, s-a întâlnit la Timișoara cu primarul Dominic Fritz și viceprimarul Paula Romocean.
În timpul întâlnirii, s-a discutat despre rolul fondurilor europene în transformarea Timișoarei și despre păstrarea valorilor democratice și culturale care definesc identitatea orașului.
„M-am bucurat să o întâmpin azi la Timișoara pe Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene la București. Am avut un schimb bun de idei despre cum putem răspunde mai bine nevoilor unei comunități diverse, despre prioritățile orașului în materie de mobilitate, inovație și incluziune socială, dar și despre ce înseamnă, în practică, o administrație care investește în oameni”, a afirmat Dominic Fritz.
În cadrul întâlnirii, ambele părți au subliniat modul în care investițiile europene au contribuit la modernizarea infrastructurii și la creșterea calității vieții în Timișoara.
„Timișoara este un oraș ancorat în valorile europene — un loc unde trecutul democratic se întâlnește cu ambiția pentru viitor. Fondurile europene nu înseamnă doar investiții, ci și încredere în capacitatea orașelor de a construi modele europene de dezvoltare, centrate pe cetățean”, a declarat șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Un subiect esențial al discuției a fost și evaluarea impactului avut de Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023, nu doar din perspectiva evenimentelor culturale, ci și a consolidării imaginii internaționale a orașului.
Citeste mai mult