La 21 octombrie 1925 vedea lumina zilei în satul Solovăstru din actualul judeţ Mureş cea care a impresionat prin glasul ei fermecător marile scene ale lumii – Virginia Zeani, născută Zehan.
La vârsta de 97 de ani, în 20 martie 2023 ea părăsea viaţa departe de ţară, la West Palm Beach din Florida/S.U.A., deşi Providenţa ar fi putut să mai aştepte până când marea artistă împlinea un veac de existenţă remarcabilă şi recunoscută de comunitatea artistică mondială.
Îşi amintea că atunci când avea 9 ani a venit la Bucureşti şi un verişor al ei care era student la Conservator a dus-o să vadă spectacolul cu opera Madame Butterfly. După spectacol micuţa Virginia a plâns toată seara şi când a ajuns acasă i-a zis mamei sale: “Uite, eu am să devin cântăreaţă de operă!”. “Fii serioasă!” i-a răspuns măicuţa ei. Totuşi, Destinul generos i-a împlinit acel vis al copilăriei.
Dragostea pentru artă
Virginia Zeani a început să studieze filosofia şi literatura la Universitatea din Bucureşti. Ulterior a luat lecţii de canto cu profesoara Lucia Anghel, continuând cu soprana Lidia Lipkovskaia. La vârsta de 19 ani şi-a terminat studiile muzicale în Italia cu tenorul Aureliano Pertile, solistul preferat al dirijorului Arturo Toscanini.
Într-o carte autobiografică Virginia Zeani arăta că în anul 1947 primise o bursă de şase luni după ce fusese invitată să cânte la Ambasada Italiei de la Bucureşti: “Le voi fi pe veci recunoscătoare consulului Dominici şi secretarului Boniver. Consulul Dominici mă invitase întotdeauna să cânt în casa lui şi, cum am mai spus, prin el am reuşit să-mi obţin viza de studentă. Şi soţia lui se purta foarte frumos şi amabil cu mine. Şi tot el a avut ideea să îmi schimb numele de familie. Mi-a spus: «Virginia, în Italia nu există sunetul «h» din numele tău, iar oamenilor le-ar fi mult mai uşor să pronunţe Zeani.».”. În aceeaşi carte autoarea scria: “Am plecat din România fără să ştiu că nu aveam să-mi mai revăd părinţii până în 1963 după 16 ani.”
Debutul artistic
Debutul său artistic a avut loc în 1948 pe scena “Teatrului de Operă” din Bologna în rolul Violetei din opera La Traviata de Giuseppe Verdi. În anul 1955 Virginia Zeani debutează la “Opera” din Roma unde primeşte două roluri importante în operele Alzira de Giuseppe Verdi şi Otello de Gioachino Rossini, care nu mai fuseseră reluate în secolul al XX-lea.
În 1956 ea a fost invitată la “Teatro alla Scala” din Milano unde a fost distribuită într-o regie nouă a operei Giulio Cesare de Georg Friedrich Händel alături de basul Nicola Rossi-Lemeni cu care se va căsători în anul următor. Datorită calităţilor vocale de excepţie Virginia Zeani a evoluat de la soprană de coloratură la soprană lirică şi soprană dramatică. Acest fapt i-a permis extinderea graduală a repertoriului cu mai multe roluri principale ca cel al Tatianei din opera Evgheni Oneghin de Piotr Ilici Ceaikovski şi rolurile wagneriene Senta din Olandezul zburător şi Elsa din Lohengrin.
Iată doar câteva săli celebre care au avut privilegiul de a-i asculta glasul fermecător:
“Metropolitan Opera” din New York;
“Covent Garden” din Londra;
“Teatrul Mare” din Moscova;
“Deutsche Oper” din Berlin.
Roluri de marcă
Margareta din Faust de Charles Gounod, Gilda din Rigoletto, Adina din Elixirul dragostei, Manon din opera omonimă de Jules Massenet, Elisabeta de Valois din Don Carlos de Giuseppe Verdi, Mimi din Boema de Giacomo Puccini, Charlotte din Werther de Jules Massenet, Magda din Consulul de Gian Carlo Menotti s-au asociat pentru totdeauna cu vocea de aur a româncei Virginia Zeani.
Timp de un sfert de secol ea a onorat titlul de Prima Donna Assoluta a “Teatrului de Operă” din Roma. A cântat alături de renumiţi tenori printre care: Beniamino Gigli, Ferruccio Tagliavini, Luciano Pavarotti, Placido Domingo. Supranumită Violetta suprema, ea a reuşit să interpreteze dificilul rol verdian în 648 de spectacole susţinute în întreaga lume cu sălile arhipline şi cu ropote de aplauze la scenă deschisă. Criticii muzicali de pretutindeni au scos în evidenţă în termeni superlativi calităţile sale profesionale precum: frazarea impecabilă; dinamismul teatral; marea flexibilitate de la înaltele acute până la notele calde; intensitatea dramatică.
Retragerea Virginiei Zeani de pe scena lirică
Retragerea Virginiei Zeani de pe scena lirică s-a produs în cursul anului 1972. A continuat, însă, să se remarce prin vocaţia sa pedagogică. Din 1983 ea a fost profesoară de canto la Indiana University, School of Music din Bloomington/Indiana. Una dintre cele mai talentate eleve ale sale a fost soprana Angela Brown care a debutat cu mare succes în anul 2004 în rolul titular din opera Aida de Giuseppe Verdi la “Metropolitan Opera” din New York. De asemenea, dânsa are meritul de a fi contribuit la începuturile şcolii de operă din Noua Zeelandă alături de dirijorul şi profesorul Eliano Matteozzi Petralia.
Numeroase discuri realizate la World Record Club, R.C.A. Italiana, Electrecord, Decca Records etc. conţin înregistrări memorabile ale unor arii celebre de operă interpretate de soprana noastră în albume discografice prestigioase precum “Legendary Recordings”.
A cânta înseamnă a desena un tablou de cuvinte
Dintr-un interviu acordat de Virginia Zeani în anul 2022 am preluat următoarele declaraţii: *“A cânta înseamnă a desena un tablou de cuvinte.”; *“Întotdeauna m-am simţit servitoarea publicului.”; *“Când o femeie poate să-şi spună vârsta, poate să spună orice.”; *“Acuma sunt aşa de mulţi milionari în România, aproape ca în America şi se gândesc numai la banii lor, nu să ajute arta.”.
Consultând diverse surse cu caracter biografic am reţinut anumite episoade ce merită a fi evocate:
în 1952 ea a fost chemată la “Covent Garden” din Londra pentru a o înlocui pe Maria Callas în Puritanii de Vincenzo Bellini;
în 1957 compozitorul Francis Poulenc a conceput special pentru Virginia Zeani rolul Blanche din opera Dialogul Carmelitelor a cărei premieră mondială a avut loc la “Scala” din Milano;
acelaşi compozitor a scris partitura solistei din Vocea umană;
a fost prima interpretă care a cântat la “Scala” toate cele trei roluri din Povestirile lui Hoffmann de Jacques Offenbach: Antonia, Olympia şi Giulietta;
Maria Callas spunea cândva că “Virginia Zeani este singura artistă lirică din lume care îi poate da emoţii.”. Ştiu că nu a avut urmaşi, iar soţul ei la care ţinea enorm, celebrul bas Nicola Rossi-Lemeni a decedat în anul 1991. Deci îmi pot închipui că dânsa a murit în singurătate fără prietenii şi rudele de acasă.
Virginia Zeani nu a fost uitată de conaţionali
Totuşi – deşi foarte departe de ţara unde s-a născut şi a copilărit – Virginia Zeani nu a fost uitată de conaţionalii săi. În 2000 a fost distinsă cu înaltul titlu de Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi cu un titlu similar al Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.
La 11 mai 2011 Regele Mihai I i-a acordat Virginiei Zeani prestigioasa Decoraţie Regală “Nihil Sine Deo”; *Marea noastră artistă a deţinut Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler;
În mai-iunie 2019 a avut loc la Târgu Mureş, Reghin şi Cluj-Napoca cea de-a III-a ediţie a Festivalului Internaţional de Operă “Virginia Zeani”.
În încheiere mi-am îngăduit un exerciţiu de imaginaţie care sper să fie acceptat de cititorii acestui articol. În Sala Mare a Raiului Ceresc se aflau odată patru “Regine ale sunetelor”: Hariclea Darclée, Virginia Zeani, Cella Delavrancea şi Mariana Nicolesco, fiecare dintre ele ţinând în mână nu câte un sceptru al puterii, ci câte o partitură a celebrităţii; undeva stătea cu lira sa magică Muza Muzicii, Euterpe având un zâmbet discret în timp ce Îngerii îşi legănau neîncetat aripile lor albe în semn de aplauze. Puterea mea imaginativă este foarte mulţumită că a reuşit să regizeze un asemenea moment unic, generos şi întemeiat.