La Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva s-a realizat o nouă prelevare de organe. Trei persoane au primit șansa la o nouă viață, în urma gestului unei familii îndurerate care a găsit puterea să dăruiască speranță unor semeni necunoscuţi, aflați în suferință.
Agenția Națională de Transplant a informat că, două prelevări de organe au fost făcute la Spitalul Județean de Urgență din Deva și la Spitalul Clinic De Urgență „Prof Dr N Oblu” din Iași. „Suntem profund recunoscători faţă de toţi cei care reuşesc să aducă speranţa pentru viaţă: donatori, familiile acestora, echipe medicale. La Iaşi şi Deva, două familii îndurerate au găsit puterea de a oferi altor semeni bucuria vieţii. Transplantul înseamnă viață!”, au transmis reprezentanții Agenției Naționale de Transplant.
Echipele de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” (Dr.Dr. Ciprian Vasiluţă, Dr. Mihai Zabara, Dr. Ramona Cadar, Dr. Valeri Lutenco), Spitalul Clinic Dr. C I Parhon, Iași (Dr. Adelina Miron, Dr. Radu Andriciuc, Dr. Cornel Moroşanu), Institutul Clinic Fundeni (Dr. Guenadiy Vatachki, Dr.Alexandru Micu, as. Marian Păun), Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca ICUTR (Dr. Dan Pop, Dr. Mihai Cotruţă) au realizat intervenţiile de prelevarea ficat şi rinichi, aducând speranţa la viaţă pentru șase români.
La Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, în urma gestului plin de altruism al unei alte familii îndurerate, care a fost de acord cu donarea de organe, pentru alţi trei români a fost reînnodat firul vieţii.
„Ca de fiecare dată, echipa ATI şi de coordonare a spitalului din Deva (Dr. Ioana Kovacs – kdp, As. Monica Popescu – coordonator transplant, Dr. Alexandra Demian-Crişan) a făcut dovada profesionalismului şi, alături de echipele de prelevare ale Institutului Clinic Fundeni şi ICUTR Cluj, au transmis mai departe flacăra speranţei”, au informat reprezentanții Agenției Naționale de Transplant.
Intervenția de la Deva, cea de-a 70- a realizată la nivel naţional în acest an
Operaţia de prelevare organe, încheiată devreme în zorii zilei la spitalul din Deva, a fost cea de-a 70- a realizată la nivel naţional anul acesta. Astfel, la ICUTR Cluj Napoca, datorită generozităţii altor oameni, încă doi pacienţi, în vàrstă de 56 de ani, respectiv, de 61 de ani, cu peste trei ani în dializă, vor putea duce o viaţă aproape normală datorită transplantelor renale, realizate de echipele chirurgicale conduse de Conf. Dr. Forin Elec și Dr. Liviu Constantin.
„Solidaritatea şi dragostea faţă de semeni, tăria de a lua decizii foarte grele, munca responsabilă şi efortul colectiv fac diferenţa dintre viaţă şi moarte. Suntem profund recunoscători faţă de toţi cei care reuşesc să aducă speranţa pentru viaţă: donatorii, familiile acestora și echipele medicale. Pentru ca acest «lanț al vieții» să fie posibil, a fost nevoie de acceptul familiilor celor decedați. Transmitem sincere condoleanţe, mulţumiri şi profund respect familiilor donatorilor care au găsit puterea de a transforma propria durere în speranţă pentru alții. Respect şi recunoştinţă pentru munca tuturor echipelor medicale implicate în această luptă pentru viaţă!”, au mai transmis reprezentanții ANT.
Spitalul Județean de Urgență din Deva este acreditat pentru activitatea de prelevare organe și țesuturi de către Ministerul Sănătății – Agenția Națională de Transplant, încă din anul 2018.
Acest articol Vieți salvate. O nouă prelevare de organe la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Deva a aparut prima data in Servuspress.
Citeste mai mult