Din cauza unui incendiu de vegetaţie, traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemne aprinse şi pietre.
”Atenţie! DN 6, în zona Orşova, este blocat din cauza unui incendiu de vegetaţie ce se manifestă pe versant, din cauza căruia cad în partea carosabilă lemne aprinse cât şi pietre dislocate de echipele de intervenţie care acţionează pentru lichidarea incendiului”, a transmis, marţi, DRDP Craiova.
Drumarii precizează că la faţa locului intervine SDN Orşova cu personal şi utilaje. Ulterior, sursa citată a precizat că se circulă pe o bandă, dirijat de Poliţia Rutieră, dar, în funcţie de dinamica de la faţa locului, circulaţia se poate restricţiona total în orice moment.
Citeşte şi: Accident mortal pe DN 7
Citeste mai mult