Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) este funcțional începând de astăzi și în noi puncte de frontieră din România. Punctele de trecere a frontierei sunt:
Foeni și Vălcani (județul Timiș),
Porțile de Fier I (județul Mehedinți),
Rădăuți-Prut (județul Botoșani),
Siret (județul Suceava), ca parte a extinderii etapizate a sistemului la nivel național, după activarea acestuia în România.
EES se aplică exclusiv cetățenilor statelor din afara Uniunii Europene care efectuează șederi de scurtă durată pe teritoriul UE, respectiv maximum 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile.
Pentru fiecare cetățean non-UE, sistemul înregistrează data și locul de intrare și ieșire, colectează date alfanumerice și biometrice – imagine facială și patru amprente digitale – și calculează automat durata legală a șederii.
La prima intrare în spațiul Uniunii Europene, datele biometrice vor fi prelevate, iar la călătoriile ulterioare verificarea se va realiza automat, ceea ce va contribui la reducerea timpului de așteptare la frontieră.
Datele colectate vor fi stocate timp de trei ani, iar în cazurile de refuz al intrării sau depășire a duratei legale de ședere, timp de cinci ani, cu respectarea strictă a legislației europene privind protecția datelor cu caracter personal.
Sistemul EES va înlocui treptat ștampilarea manuală a pașapoartelor. În perioada de tranziție, estimată la aproximativ șase luni de la operaționalizare, procedura de ștampilare va rămâne în vigoare.
Extinderea EES în punctele de frontieră menționate face parte din procesul de implementare progresivă a sistemului în toate punctele de trecere a frontierei din România.
Informații suplimentare pentru călători pot fi consultate pe platforma oficială a Uniunii Europene dedicată sistemului EES.
Citește și: Vremea rece i-a determinat pe oamenii străzii să apeleze la Centrul Social de Urgență „Ioana” din Râmnicu Vâlcea
Citeste mai mult