Școlile gimnaziale 5 și 8 din municipiul Piatra-Neamț sunt deja în șantier. Firmele care au câștigat licitațiile de executare a proiectelor de reabilitare energetică au început lucrările.
Mare parte din corpul principal al Școlii Gimnaziale 5 a fost eliberat și echipele de muncitori lucrau astăzi, 27 februarie pe toate etajele. Zilele acestea se va muta și aparatul administrativ, la grădiniță și la fosta Școală Normală, potrivit prof. Carmen Munteanu, directoarea școlii. În corpul cu sala de sport, care nu intră în reabilitare, au rămas clasele de step. Ceilalți elevi se vor muta la Școala Normală.
https://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2023/02/WhatsApp-Video-2023-02-27-at-14.13.03.mp4
Tot astăzi, la Școala Gimnazială nr. 8 a fost predat amplasamentul către constructor. Directoarea Teodora Simionel declară că personalul de la birouri se va muta la Școala Normală, împreună cu două clase. Restul elevilor vor învăța la Școala Gimnazială nr. 11, fiindcă acum derulează activități în programul „Săptămâna altfel”.
https://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2023/02/WhatsApp-Video-2023-02-27-at-14.13.19.mp4
Lucrările de pregătire a sălilor de clasă de la Școala Normală par a fi înaintate. Angajații școlii 5 fac curățenie în săli, muncitorii au ajuns cu finisajele pe holuri, în vreme ce la parter se instalează cablurile de internet. Rămâne de rezolvat chestiunea căldurii, sunt 3 vane de la centrala termică ce trebuie înlocuite, după cum a precizat primarul Andrei Carabelea. O soluție despre care se vorbește este montarea de panouri radiante.
https://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2023/02/WhatsApp-Video-2023-02-27-at-14.13.29.mp4
Cristina Iordache, imagini Bogdan Călian
The post VIDEO. Șantier la școlile 5 și 8 Piatra-Neamț, pregătiri înaintate la Școală Normală appeared first on Stiri Neamt.
Citeste mai mult