Polițiștii Biroului de Investigații al IPJ Mehedinți, împreună cu colegi din Dolj, Gorj și Olt, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară și un mandat de percheziție a unui vehicul într-un dosar privind furtul de bunuri electronice și electrocasnice.
În perioada 20–21 ianuarie, două femei de 32 și 37 de ani și un bărbat de 34 de ani ar fi sustras mai multe bunuri dintr-un imobil din Drobeta-Turnu Severin. Ei au folosit acte de identitate false și pretextul închirierii locuinței în regim hotelier. Prejudiciul estimat este de 7.000 de lei, potrivit IPJ Mehedinți.
Reținere și audieri
Cele două femei au fost reținute pentru 24 de ore și urmează să fie prezentate magistraților cu propunere de măsuri corespunzătoare. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, cu sprijinul luptătorilor din Serviciile de Acțiuni Speciale Dolj, Gorj și Olt.
Citește și: (VIDEO) Dolj: Trei bărbați reținuți în comuna Desa după un conflict într-un bar