• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
09/09/2025
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Satu Mare

VIDEO. Lumină în cazul comunismului „predat” la grădiniță. Părinții acuză: „Exagerări peste exagerări!”

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
09/09/2025
in categoria Stiri Satu Mare
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Lumină în cazul comunismului „predat” la grădiniță. Părinții acuză: „Exagerări peste exagerări!”. Festivitatea de început de an de la grădinița Samus din municipiul Satu Mare a stârnit indignare, în rândul unor sătmăreni. Totul a pornit de la câteva imagini publicate de grădiniță – scoase din context, ulterior, și prezentate într-un mod exagerat – și, în special, de la o carte despre Nicolae Ceaușescu, adusă de Muzeul Județean, despre care cei de la grădiniță spun că nu aveau cunoștință, inițial.
Părinții copiilor consideră că reacțiile și concluziile trase de unii sătmăreni s-au făcut pe baza unor supoziții, după fotografii, fără o informare corectă. Supărarea părinților este cu atât mai mare, cu cât grădinița este recunoscută ca fiind una cu cele mai bune rezultate din județ, cu activități creative și educative, iar cadrele didactice, de asemenea, acordă atenție deosebită dezvoltării fiecărui copil. Totodată, părinții s-au arătat șocați că unii au interpretat activitatea ca fiind o glorificare a regimului comunist, precizând că ei sunt oameni maturi care cunosc atrocitățile dictatorului Nicolae Ceaușescu. Atât părinții, cât și cadrele didactice sunt conștienți că prin sângele vărsat la Revoluție s-a câștigat libertatea poporului și libertatea de exprimare.
Astfel, o acțiune care a fost, până la urmă, foarte bine primită de către copii și cei prezenți, provoacă acum probleme cadrelor didactice, după ce au fost sesizate sau s-au autosesizat mai multe instituții, precum: Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare, Avocatul Poporului, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc… etc.
Educatoarele: „Istoria nu se uită, se povestește din nou fiecărei generații”
„Această zi tematică nu are rolul de a ovaționa sau glorifica acea perioadă istorică, ci de a le oferi copiilor o experiență educativă și amuzantă prin care să descopere cum era copilăria „altădată”, comparând-o cu prezentul printr-o incursiune în timp. Istoria nu se uită, ea se povestește din nou fiecărei generații”, au transmis educatoarele grădiniței.
Inspectorul Școlar Județean Satu Mare: „Numele conducătorului Nicolae Ceaușescu nu a fost adus în discuție. Verificările continuă”
„În cursul dimineații de azi, eu am avut deja o primă întâlnire cu conducerea unității și cu persoanele implicate în această activitate. Din cele relatate la fața locului, am înțeles că această activitate a fost adusă la cunoștința inclusiv a părinților. Despre activitățile care urmau să se desfășoare nu am cunoștințe dacă părinții știau acest lucru. Mi s-a povestit doar că este vorba despre o activitate care s-a vrut a fi educativă în care copiii să se familiarizeze cu copilăria de altă dată, cu copilăria bunicilor, fiind aleasă această perioadă destul de sensibilă din istoria țării noastre. Din informațiile pe care le dețin, numele conducătorului Nicolae Ceaușescu nu a fost adus în discuție. Este adevărat că există o broșură care îl ilustrează pe cel în cauză.
După raportul pe care ni-l va prezenta comisia care se va prezenta mâine, vom lua decizia în cadrul Consilului de Administrație a Inspectoratului Școlar, dacă demarăm procedura de cercetare disciplinară raportat la această faptă vizavi de cadrele didactice care sunt implicate în această activitate”, a declarat Ruxandra Chivulescu, inspector școlar general, pentru PortalSM.
Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare a fost contactat, astăzi, de reporterii PortalSM cu privire la acest caz. Instituția a transmis faptul că se fac verificări, urmând să se decidă dacă sunt suficiente probe pentru a se deschide dosar penal.
Directoarea grădiniței Samus: „Materialele acelea pe care le-ați văzut și în video, fie vorba despre carte, fie vorba despre decorațiuni, dacă bine mi s-a dat informația, erau împrumutate de către Muzeul Județean”
„Din câte știu eu, în curtea grădiniței au fost niște jocuri. S-au jucat rațele și vânătorii, și niște jocuri de pe vremea copilăriei noastre. […] Vom vedea ancheta unității noastre. […] Cu discuții purtate cu părinți din unitatea noastră, au spus că nu a fost nimic ieșit din comun. Nu s-a exagerat cu nimic. Frumos, a fost explicat copiilor jocurile de pe vremea copilăriei noastre. Li s-a oferit copiilor eugenie de pe vremea noastră. Materialele acelea pe care le-ați văzut și în video, fie vorba despre carte, fie vorba despre decorațiuni, dacă bine mi s-a dat informația, erau împrumutate de către Muzeul Județean. Vom vedea pe parcurs ancheta”, a declarat Szilagyi Renata, directoarea grădiniței Samus, pentru PortalSM.
Muzeul Județean Satu Mare nu are nimic de prezentat. Are, însă, de ascuns
Liviu Marta, directorul Muzeului Județean Satu Mare, a fost contactat, în cursul zilei de astăzi, de reporterii PortalSM pentru a prezenta punctul lor de vedere cu privire la această situație, dar acesta a spus că nu are nimic de prezentat. În schimb, se pare că are de ascuns din moment ce postarea de pe pagina de Facebook a Muzeului Județean Satu Mare prin care se laudă cu activitatea de la grădiniță a dispărut. Mai exact, a fost ștearsă.

Părinții copiilor, revoltați: „Nu a fost glorificat Nicolae Ceaușescu sub nicio formă!”
Părinții copiilor de la grădinița în cauză se declară revoltați de amploarea reacțiilor, de direcția pe care a luat-o, dar și de modul în care au fost interpretate lucrurile. Ei susțin că totul este foarte exagerat, din moment ce numele dictatorului nici nu a fost pomenit. Părinții au văzut cartea respectivă, cu Ceaușescu, doar pe pagina de Facebook a grădiniței.
„A fost totul un rol și o joacă pentru ei. Ei știau de la bunicii lor ce s-a întâmplat și cum, dar nu a fost glorificat (n.r. – Nicolae Ceaușescu) sub nicio formă. […] Și eu am stat la intrare și ne-am jucat un joc, dar nu i-am văzut să facă așa ceva (n.r. – să recite versuri din perioada comunistă)”, a declarat o mamă pentru PortalSM.
„Am participat la mare parte din activitățile copiilor. Am putut participa și noi. Și copiilor li s-au prezentat jocurile copilăriei de mai demult, ei au avut și ca temă să vorbească în vacanță cu bunicii, cum se jucau ei, care erau activitățile lor la grădiniță. Și așa ne-am adus aminte de trecut. […] Toată activitatea a fost despre jocurile copilăriei, acum că cineva vrea să înțeleagă altceva și să scoată din context, nu avem ce să facem. Noi, cei care am fost prezenți, nu am înțeles nicio secundă cum că acest eveniment ar fi despre comunism”, a declarat o mamă pentru PortalSM.
„Nu s-a pomenit nimic de Ceaușescu, de glorificarea lui. Copiii s-au purtat absolut normal. Au fost jocuri prin care copiii au învățat cum a fost în acea perioadă. Cartea nu a fost prezentată copiilor, nici nu am sesizat-o, copiii nici atâta”, a mai declarat o mamă.

@portalsm
Lumină în cazul comunismului „predat” la grădiniță. Părinții acuză: „Exagerări peste exagerări!” #satumare #szatmarnemeti #szatmar #gradinita #samus
♬ original sound – portalsm

Citește și:

„Șoimii Patriei” la Satu Mare! Mai multe educatoare au ales un mod inedit de a începe anul școlar

 

Citeste mai mult

Articolul precedent

O bogată necropolă romană a fost găsită după ce localnicii au observat pietre ciudate

Urmatorul articol

Județul Cluj interzice concursurile cu cai care trag greutăți

Related Posts

Stiri Satu Mare

Campanie de reduceri de toamnă la Carel Woodworks. Discounturi de până la 50% la mobilier premium

09/09/2025
Stiri Satu Mare

VIDEO. Elevii navetiști, puși pe drumuri în Satu Mare după desființarea stațiilor. Se cere o nouă soluție

09/09/2025
Stiri Satu Mare

Zilele Porților Deschise la Teatrul de Nord aduc spectacole, ateliere de improvizație și tururi ghidate

09/09/2025
Stiri Satu Mare

Peste 700 de misiuni în luna august, în Satu Mare! Zeci de incendii și intervenții pe bandă rulantă

09/09/2025
Stiri Satu Mare

Un sătmărean a spart un depozit de materiale de construcții din oraș. A fugit cu bani, un telefon și un ciocan

09/09/2025
Stiri Satu Mare

Accident în județ: un mopedist beat a ajuns pe contrasens și a intrat într-o mașină

09/09/2025
Next Post

Județul Cluj interzice concursurile cu cai care trag greutăți

Cele mai recente stiri

  • Județul Cluj interzice concursurile cu cai care trag greutăți 09/09/2025
  • VIDEO. Lumină în cazul comunismului „predat” la grădiniță. Părinții acuză: „Exagerări peste exagerări!” 09/09/2025
  • O bogată necropolă romană a fost găsită după ce localnicii au observat pietre ciudate 09/09/2025
  • FOTO | Bogdan Ștefan, debut la 18 ani în poarta Unirii Alba Iulia: A „ferecat” buturile la Pecica 09/09/2025
  • Colete pierdute, scoase la vânzare la kilogram în Austria! Care este preţul lor 09/09/2025
  • Confesiune tulburătoare! O vedetă, împinsă spre sinucidere de soțul ei: „S-a despărțit de mine și m-a obligat să fac avort. El era deja cu o femeie care lucrează ca damă de companie” 09/09/2025
  • Câți bani au costat zborurile oficiale ale lui Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu 09/09/2025
  • Sute de manifestanți au incendiat clădirea Parlamentului! Sunt peste 20 de morţi şi 300 de răniţi 09/09/2025
  • Caz atipic la Bistrița. Un bărbat monitorizat prin ordin de protecție a sunat la poliție după ce victima l-a căutat acasă 09/09/2025
  • Țările UE, obligate să reducă risipa alimentară și deșeurile textile generate de fast fashion 09/09/2025

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24