Locuitorii din Plauru, județul Tulcea, au fost evacuați, după ce o navă care ar fi încărcată cu Gaz petrolier lichefiat (GPL) e în pericol de explozie. Aceasta a fost lovită în bombardamentele rusești de la granița noastră.
Localitatea Plauru din județul Tulcea este evacuată, luni, după ce o navă plină cu GPL ar fi fost lovită de o dronă pe malul ucrainean al Dunării. ISU Tulcea a anunțat, luni, că s-a luat decizia ca localitatea Plauru să fie evacuată. Decizia a fost luată după ce o navă plină cu 4.000 de tone de GPL ar fi fost lovită de dronă pe malul ucrainean al Dunării. Este vorba despre nava tanc Orinda, care navighează sub pavilion turcesc. Locuitorii din zonă au primit un mesaj RO-Alert.
,,Astăzi, la ora 11:37, a fost emis un mesaj RO-ALERT pentru zona localității Plauru, ca urmare a pericolului iminent de explozie. Cetățenii din zonă sunt rugați să respecte cu strictețe măsurile dispuse de autorități, inclusiv cele privind evacuarea, și să evite deplasarea în perimetrul indicat, pentru siguranța proprie. Recomandăm populației să urmărească în continuare comunicările oficiale și să se conformeze instrucțiunilor transmise de autoritățile competente”.
Mesajul ISU Tulcea:
În urma atacului cu drone desfășurat pe teritoriul Ucrainei, în cursul nopții trecute, o navă încărcată cu GPL a fost cuprinsă de flăcări în zona localității Ismail. Având în vedere proximitatea față de teritoriul României și natura încărcăturii, autoritățile au realizat o primă evaluare a situației.
Ținând cont de acest aspect si de posibilele efecte, autoritățile locale, în coordonare cu structurile Ministerului Afacerilor Interne cu rol în gestionarea unor astfel de situații de urgență, au decis evacuarea preventivă a persoanelor și a animalelor aflate în apropiere, măsură menținută până la eliminarea oricărui risc pentru populație.
Totodată, a fost activat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, pentru monitorizarea permanentă a evoluției situației și coordonarea tuturor măsurilor necesare. Pentru evaluarea și monitorizarea riscurilor, în zonă s-au deplasat inspectorul șef și prefectul județului, precum și efective de pompieri care execută misiuni de recunoaștere, monitorizare si sprijin operativ.
Până la acest moment, au fost evacuate 15 persoane din localitatea Plauru, care vor fi transportate în localitatea Ceatalchioi, în spații puse la dispoziție de autoritățile locale. Misiunea este în desfășurare. Vom reveni cu informații suplimentare pe măsură ce situația evoluează.
https://portalsm.ro/wp-content/uploads/2025/11/WhatsApp-Video-2025-11-17-at-11.34.24-1.mp4
Citeste mai mult