Pe 11 august, la intrarea în satul Almaș din comuna Gârcina, județul Neamț, s-a desfășurat cea de-a doua ediție a sărbătorii „Fân Fest”, un eveniment dedicat păstrării și promovării tradițiilor rurale.
Festivalul a debutat cu un discurs susținut de primarul comunei Gârcina, Mihai Gavril Gontaru, urmat de câteva momente artistice.
Evenimentul a continuat cu o serie de concursuri care au captat atenția și participarea publicului, de la cei mai tineri până la cei mai în vârstă. Printre cele mai așteptate competiții s-au numărat cele de cosit, trasul funiei, trasul cu arcul la țintă și căratul baloților de fân, toate organizate pe categorii de vârstă, pentru a oferi șanse egale tuturor participanților.
Fiecare competiție a adus momente de suspans și distracție, iar cei mai buni dintre participanți au fost recompensați cu premii simbolice.
Pe lângă aceste activități, cei mici au fost implicați în diverse ateliere, menite să le dezvolte creativitatea și să-i apropie de tradițiile locale. De asemenea, o expoziție de artă, organizată de membrii Foto Club Neamț, a putut fi admirată lângă scenă.
Cu această ocazie, autoritățile locale au premiat și cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie.
„Fân Fest” a fost o sărbătoare a comunității, care a reunit locuitorii din Gârcina și din împrejurimi, dar și vizitatori veniți din alte părți ale județului.
Denisa POPA
The post VIDEO. FOTO. Distracție și tradiții la cea de a II-a ediție a sărbătorii „Fân Fest” la Gârcina appeared first on Stiri Neamt.
Citeste mai mult