In data de 30 septembrie a.c., polițiștii și jandarmii au desfășurat 17 acțiuni pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri. Acțiunile desfășurate au fost menite să identifice și să abordeze în mod eficient orice potențială amenințare pentru siguranța societății, intervenindu-se la 51 de evenimente, 43 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 207 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 85.355 de lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 11 permise de conducere și 10 certificate de înmatriculare. În cadrul acțiunilor au fost legitimați cetățenii, fiind informați cu privire la riscurile consumului de droguri și consecințele unui comportament agresiv și controlate autovehiculele oprite. Polițiștii rutieri vor acționa cu efective mărite în acest sfârșit de săptămână, în cadrul acțiunii cunoscută sub denumirea ,,Blocada”, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.* Sambara, 30 septembrie, în intervalul orar 19:00-03:00, polițiștii de la structurile de ordine publică, investigații criminale, siguranța școlară, economic, rutieră au acționat în sistem integrat împreună cu jandarmi, pompieri și reprezentanți I.T.M. pe raza de municipiului și a comunei Vădeni pentru prevenirea producerii unor evenimente de tulburare a ordinii și siguranței publice, pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și droguri în rândul elevilor cu ocazia organizării unui eveniment de tip Balul Bobocilor. În cadrul activităților au fost controlate mai multe societăți comerciale, legitimate peste 75 de persoane, controlate 68 de vehicule, testați 55 dintre șoferii acestora cu aparatul etilotest și drugtest. De asemenea, au fost aplicate și 13 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 73.290 de lei, dintre care 10 conform O.U.G nr. 195/2002, una in valoare de 20.000 de lei conform O.U.G. 28/1999 pentru lipsa de bonuri fiscale, fiind ridicată in vederea confiscării suma de 1.231 de lei, încă o sancțiune de 50.000 de lei conform Legii 307/2006 și una la Legea 61/1991.
Articolul VIDEO Elevi controlati de droguri la Balul Bobocilor apare prima dată în InfoBraila.
Citeste mai mult