Administrația Bazinală de Apă Jiu – Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj desfășoară permanent activități pentru prevenirea riscurilor hidrologice și exploatarea în siguranță a lucrărilor hidrotehnice.
În această săptămână, specialiștii SGA Dolj au realizat:
monitorizarea nivelurilor și debitelor pe cursurile de apă;
manevrarea stavilelor la Barajul Cornu, pentru reglarea scurgerilor și evitarea acumulărilor periculoase;
verificarea podurilor din aval pentru identificarea blocajelor sau depunerilor de material lemnos.
🔧 La Barajul Caraula, echipa a efectuat:
verificări tehnice ale echipamentelor;
curățarea grătarelor de protecție pentru o scurgere corespunzătoare a apei;
manevrarea stavilelor conform parametrilor de exploatare.
🌱 În zona Mofleni, SGA Dolj a desfășurat lucrări de igienizare mecanică a digului, pentru îndepărtarea deșeurilor, menținerea vizibilității și prevenirea blocajelor.
“Aceste igienizări sunt esențiale pentru prevenirea degradării digurilor, protecția comunităților și a mediului”, declară ing. Daniel Naicu, director ABA Jiu.
SGA Dolj va continua să acționeze preventiv și responsabil, pentru siguranța populației și protecția mediului.
Citește și: „Prințul Broască” și „Prietenii Motanului Încălțat” vin la Teatrul Colibri!
Citeste mai mult