Polițiștii doljeni au aplicat 70 de sancțiuni în ultimele 24 de ore și au retras patru certificate de înmatriculare. În plus, un șofer care nu a oprit la semnalul poliției a fost urmărit și prins după ce a abandonat mașina.
În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri doljeni au acționat pentru prevenirea accidentelor și pentru depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau depășesc viteza legală. Au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 20.000 de lei. Patru conducători auto au rămas fără permis temporar.
Autovehicule nesigure scoase din trafic
Totodată, patru mașini care nu prezentau siguranță pentru circulație au fost oprite. Certificatele de înmatriculare fiind retrase până la remedierea problemelor. În plus, polițiștii au constatat două infracțiuni la regimul rutier.
Urmărire spectaculoasă în Malu Mare
În noaptea de 18 spre 19 ianuarie, polițiștii din Coșoveni au încercat să oprească un autoturism pe strada Trandafirilor din satul Prejba. Șoferul, un bărbat de 52 de ani din Craiova, a refuzat semnalul și a fugit, abandonând mașina pe un teren viran în Făcăi. După aproximativ 200 de metri, acesta a fost prins. A fost condus la recoltarea de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei, urmând să fie dispuse măsuri legale.
Citește și: Încă un bloc din Râmnicu Vâlcea, eficientizat energetic cu finanțare PNRR
Citeste mai mult