Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brașov a transmis o filmare de la intervenția care s-a desfășurat la autoturismul incendiat de un adolescent pe Aleea Tiberiu Brediceanu.
Autoturism incendiat pe Aleea Tiberiu Brediceanu
Vineri dimineață, în jurul orei 03:30, un incendiu a izbucnit la un autoturism aflat pe aleea de sub Tâmpa, pe Aleea Tiberiu Brediceanu.
La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj SMURD.
La sosirea forțelor de intervenție, autoturismul era cuprins de flăcări, incendiul manifestându-se generalizat. S-a acționat prompt pentru lichidarea incendiului, utilizând atât apă, cât și spumă.
Din cauza căldurii degajate, un al doilea autoturism parcat în apropiere a fost avariat.
Din fericire, în urma acestui eveniment nu s-au înregistrat victime.
https://www.monitorulexpres.ro/wp-content/uploads/2026/02/WhatsApp-Video-2026-02-17-at-10.43.48.mp4
Incendiul, provocat intenționat
Poliția Brașov a anunțat luni că în urma activităților investigative complexe desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov–Biroul Investigații Criminale, în colaborare cu Secția 1 Poliție Brașov, au rezultat indicii temeinice că incendiul ar fi fost provocat.
Potrivit Poliției Brașov, fapta a fost săvârșită ca urmare a unor provocări din mediul online, fără a exista vreo legătură cu persoana vătamată.
Persoana bănuită de incendierea autoturismului este un tânăr de 15 ani din municipiul Brașov, care a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.
Articolul VIDEO de la ISU Brașov cu autoturismul incendiat de un adolescent pe Aleea Tiberiu Brediceanu apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult