Nicușor Dan și Ilie Bolojan au participat joi la o ședință solemnă la Curtea Constituțională, în care a fost validat oficial mandatul de președinte câștigat de Dan în urma alegerilor prezidențiale din 18 mai. Cei doi au sosit cu 30 de minute înainte de ceremonie și au fost primiți de către președintele CCR, Marian Enache.
Ședința solemnă a avut loc la scurt timp după ce Curtea Constituțională a respins sesizarea lui George Simion și a validat rezultatul alegerilor prezidențiale.
Președintele ales Nicușor Dan a declarat, joi, după ce CCR a respins solicitarea lui George Simion de anulare a alegerilor, că „era clar de la început pentru toată lumea că este ceva complet artificial”.
La ședință au mai participat Vlad Gheorghe, Ludovic Orban, Cătălin Drulă, Simina Tulbure și Vlad Alexandrescu.
Nicușor Dan: „Voi lupta pentru consolidarea instituțiilor statului. Voi fi un partener al mediului de afaceri și voi fi un garant al libertăților cetățenești“
„Vreau să mulțumesc românilor care s-au prezentat în număr foarte mare la alegerile din mai și în felul acesta au dat legitimitate noului președinte. Vreau să îi mulțumesc domnului Ilie Bolojan, care a asigurat stabilitate în perioada de interimar. Urmează un nou capitol în istoria recentă și contemporană a României.
Vreau să îi asigur pe cetățeni că înțeleg responsabilitatea mandatului pe care mi l-au dat. O să fie multe provocări și sper că vom duce la bun sfârșit aceste provocări. Societatea românească a dat dovadă de înțelepciune. Voi lupta pentru consolidarea instituțiilor statului. E o necesitate. Voi fi un partener al mediului de afaceri și voi fi un garant al libertăților cetățenești”, a declarat Nicuşor Dan.
Ilie Bolojan: „Este un început nou, îi urez mult succes domnului președinte Nicușor Dan și sper să auzim de lucruri bune în țara noastră“
„Am o mulțumire personală că închidem în condiții democratice un ciclu electoral pe care trebuia să-l închidem anul trecut. Aceste alegeri, prin cum au fost organizate, prin prezenta mare a alegătorilor, arată capacitatea de a asigura alegeri si ca suntem un stat democratic care asigura libertățile cetățenești. Este un început nou, îi urez mult succes domnului președinte Nicușor Dan și sper să auzim de lucruri bune în țara noastră. Dumnezeu să aibă în pază România și pe toți românii oriunde s-ar afla”, a declarat preşedintele interimar Ilie Bolojan.
Când va fi învestit Nicușor Dan
Plenul reunit al Parlamentului urmează să fie convocat luni, 26 mai, la ora 12.00, pentru ca președintele ales Nicușor Dan să depună jurământul de învestitură, au precizat pentru HotNews.ro surse parlamentare.
Ilie Bolojan a declarat în conferința de presă în care a prezentat bilanțul că mandatul său de preşedinte intermar se va încheia joi, când se împlinesc 100 de zile din data de 12 ianuarie.
Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale din 18 mai cu 6.168.642 de voturi (53,60%), în timp ce liderul AUR, George Simion, a obținut 5.339.053 de voturi (46,40%), conform rezultatelor oficiale anunțate de autorități. La cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale 2025 au votat peste 11,6 milioane de români.
Citeşte şi: Doi morţi şi doi răniţi, după ce un şofer a virat fără să se asigure
Citeste mai mult