• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
30/12/2025
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Olt

(VIDEO) Bărbat atacat de o haită de maidanezi în Parcul Romanescu. Ce spun craiovenii

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
30/12/2025
in categoria Stiri Olt
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Un bărbat a fost salvat de jandarmi după ce a căzut într-un pârîu de lângă lac, în timp ce era atacat de o haită de câini în Parcul Romanescu din Craiova.

Weekend-ul trecut, în primele ore ale dimineții, un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj, aflat în misiune de menținere a ordinii publice, a intervenit în urma unei sesizări primite de la Dispeceratul IJJ Dolj. Apelul viza faptul că, în Parcul „Nicolae Romanescu” din municipiul Craiova, un bărbat era urmărit de o haită de câini.

A căzut în lac și a rămas blocat în nămol

În încercarea de a se salva, bărbatul a căzut în lac, iar unul dintre picioare i s-a blocat în nămolul și ramurile de pe fundul apei, acesta nemaiputând să se elibereze. Ajunși la fața locului, jandarmii au identificat persoana blocată în pârâul adiacent Lacului Nicolae Romanescu și au intervenit de urgență pentru extragerea acesteia.

Stare de șoc și hipotermie

La momentul salvării, bărbatul se afla într-o stare vizibilă de șoc emoțional și hipotermie. După intervenție, acesta a fost preluat și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Craiova, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale de specialitate. Potrivit reprezentanților medicali, nu a fost necesară internarea. Inspectoratul de Jandarmi Județean Dolj reamintește cetățenilor importanța apelării numărului unic de urgență 112 în situații care le pot pune viața sau integritatea corporală în pericol.

Mesajul dat de Jandarmerie

„În acest weekend, în primele ore ale dimineții, un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj, aflat în misiune de menținere a ordinii publice, a intervenit în urma unei solicitări primite de la Dispeceratul IJJ Dolj. Sesizarea viza faptul că, în Parcul „Nicolae Romanescu” din municipiul Craiova, un bărbat în vârstă de 20 de ani, era urmărit de câini. În timp ce încerca să se salveze, acesta a căzut în lac, iar unul dintre picioare i s-a blocat în nămolul și ramurile de pe fundul lacului, fiind în imposibilitatea de a se elibera.

Ajunși la fața locului, jandarmii au identificat apelantul blocat în pârâul adiacent Lacului Nicolae Romanescu. S-a procedat de urgență la extragerea acestuia din pârâu, persoana aflându-se într-o stare vizibilă de șoc emoțional și hipotermie. Ulterior, bărbatul a fost condus la Unitatea de Primiri Urgențe Craiova pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate, fără a fi necesară internarea. Inspectoratul de Jandarmi Județean Dolj reamintește cetățenilor importanța apelării numărului unic de urgență 112 ori de câte ori se confruntă cu situații care le pot pune viața sau integritatea în pericol“.

Ce spune Primăria Craiova despre incidentul din Parcul „Nicolae Romanescu“

În urma acestui incident, Primăria Craiova precizezeză că perimetrul Parcului „Nicolae Romanescu” este supravegheat în permanență de angajații Serviciului de Gestionare a câinilor fără stăpân din cadrul Salubritate Craiova.

„Având în vedere că s-au primit mai multe sesizări, în ultima perioadă, referitoare la apariția unor câini agresivi în Parcul Nicolae Romanescu, echipajele de ecarisaj sunt prezente zilnic în zonă, fiind capturați, în medie, câte doi câini/zi. Toți câinii prinși în Parcul Nicolae Romanescu provin de pe terenurile virane private învecinate cu parcul, unde ei se adăpostesc ziua, iar noaptea ies în parc.

Dar, chiar dacă se iau măsuri în permanență, de fiecare dată când echipele de ecarisaj sunt în timpul procedurilor de prindere a câinilor fără stăpân, oamenii din echipe au mari probleme cu iubitorii de animale, care îi și agresează fizic pe aceștia. Le reamintim proprietarilor de animale că au obligația, conform legii, să-și păstreze animalele de companie pe domeniul privat, dar și să le sterilizeze și microcipeze. Având în vedere că Salubritate Craiova nu poate acționa pe teren privat, se va trece la amendarea proprietarilor terenurilor private din vecinătatea parcului“, potrivit unui comunicat al Primăriei Craiova.

Campanie gratuită de sterilizare voluntară a câinilor

Pentru a stopa acest fenomen de înmulțire necontrolată a acestor câini fără stăpân, care provin de la câinii cu stăpân nesterilizați, Primăria împreună cu Salubritate Craiova au făcut și o campanie gratuită de sterilizare voluntară a câinilor cu stăpân. De altfel, Primăria Craiova, Salubritatea și reprezentanții Poliției animalelor vor demara, de anul viitor, verificări în tot orașul pentru cei care nu își sterilizează animalele.

„Capturarea câinilor de pe domeniul public se face conform legislației în vigoare, respectând normele și regulamentele, ce includ și condițiile de capturare ce trebuie îndeplinite concomitent.Pentru a eficientiza activitatea de ecarisaj din municipiul nostru, le recomandăm cetățenilor să sune direct la dispeceratul Salubritate Craiova (0251.422.733), care funcționează nonstop și care poate sesiza imediat echipajul de capturare“, se mai precizează în comunicat.

Ce spun cititorii GdS

Cititorii GdS au păreri împărţite despre incidentul din parc. Unii acuză primăria că este mai interesată de târgul de crăciun decât de celelalte probleme din oraş, alţii spun că vina pentru existenţa câinilor în parc aparţine iubitorilor de animale care nu îi lasă pe hingheri să ridice animalele fără stăpân şi se ceartă cu aceştia. Mai jos sunt câteva dintre comentarii:

„De fiecare data cand am sunat si au venit hingherii s au gasit niste prosti sa se certe sa lase cainii in pace si uite unde ajungem“„O fi haita aia de care tot zice lumea pe grup de vreo lună și ceva, am văzut cel puțin doua postări pana acum“„De luni bune se tot sesizează pe aici despre haitele de câini din parcul Romanescu, însă autoritățile locale sunt prea preocupate de cu totul altceva!!!E totuși bine că și anul ăsta și anii următori vom fi vârf de lance in târguri!“„Sa se mai potoleasca si “iubitorii de animale” si sa i lase pe hingheri sa si faca treaba, de nu stiu cate ori i am vazut cum ii goneau pe oamenii care incercau sa si faca treaba si sa prinda cainii. Nu doar o data am asistat la scene cu “iubitori de animale” care aproape se bateau cu hingherii pentru niste maidanezi agresivi, voi nu realizati ca daca nu i lasati sa si faca treaba se poate intampla o tragedie, dar stiu ca voua nu va pasa de oameni, va pasa doar de maidanezi“

„Câinii din haita respectivă aparțin celor care au case învecinate cu parcul! Dimineața , între orele 6-8 , sunt lăsați liberi , pătrund în parc pe latura de sud a acestuia și caută să vâneze ratele de lângă lac!“„Dupa ce-i aduna hingherii se gasesc niste “binevoitori” sa-i scoata din adapost si sa le dea drumul inapoi pe strazi, oamenii chiar nu realizeaza ca din mila lor fac rau altor oameni“„A mai postat cineva acum o saptamana ca abea a scapat de o haita de caini cand era la alergat in parc“„Ma asteptam sa fi luat masuri pana acum dna primar dar chiar se pare ca nu o intereseaza nimic decat sa faca bani pe spinarea cetățenilor din parcari, taxe , balciuri!!

Citeste mai mult

Articolul precedent

Pe ce să dăm banii în București în primele zile din 2026. Top cheltuieli de Anul Nou sau ghid urban fără fals entuziasm

Related Posts

Stiri Olt

Pensiile, livrate cu întârziere în ianuarie 2026. Până când vor plăti românii CASS

30/12/2025
Stiri Olt

Alocațiile pentru copii în 2026. Când sunt așteptate și ce valori vor avea alocațiile pentru copii în luna ianuarie

30/12/2025
Stiri Olt

Se va impozita darul de nuntă în anul 2026? Iată ce trebuie să știe toți mirii din România

30/12/2025
Stiri Olt

Se va impozita darul de nuntă în anul 2026? Iată ce trebuie să știe toți mirii din România

30/12/2025
Stiri Olt

Ministrul Economiei face o profeție sumbră: „Dacă aș spune că anul viitor va fi unul foarte ușor, aș minți!”. Ce ne așteaptă în 2026

30/12/2025
Stiri Olt

Calendar 30 decembrie 2025. Sfânta Muceniță Anisia. Rugăciunea care trebuie spusă astăzi

30/12/2025

Cele mai recente stiri

  • (VIDEO) Bărbat atacat de o haită de maidanezi în Parcul Romanescu. Ce spun craiovenii 30/12/2025
  • Pe ce să dăm banii în București în primele zile din 2026. Top cheltuieli de Anul Nou sau ghid urban fără fals entuziasm 30/12/2025
  • Pentru Revelion, ieșenii au ales vacanțele în Egipt. Pachetele turistice pentru vacanțele în țară au înregistrat cel mai scăzut interes din ultimii ani 30/12/2025
  • Andrei Poșchin, un tânăr de 19 ani din Iași, a băgat 3 copii într-un fișet metalic, i-a blocat acolo, apoi a urinat pe ei. Acum ar trebui să plătească 100.000 de lei fiecărui copil umilit 30/12/2025
  • Prefectul Iașului, Constantin Dolachi, intervine în scandalul Delgaz Grid de la Holboca. Distribuitorul de energie electrică își face de cap pe banii abonaților. Primarul, depășit de situație 30/12/2025
  • Ce reprezintă cele 12 stele de pe steagul Uniunii Europene? Află semnificația din spatele unui simbol cunoscut! 30/12/2025
  • Metodă incredibilă de înșelăciune într-un magazin din Iași! Cum a fost păcălită o vânzătoare de către o femeie care a vrut să cumpere benzi depilatoare 30/12/2025
  • În această perioadă, numărul animalelor de companie care ajung la urgențe crește. Medicii avertizează că resturile de pe masa de sărbători sunt periculoase pentru patrupezi 30/12/2025
  • Fără această adeverință, niciun preot nu te cunună. „În anii trecuți, nu trebuiau atâtea documente ca să arăți că ești creștin-ortodox” 30/12/2025
  • Vrei să știi de ce amorțesc buzele și limba? Iată câteva explicații medicale pe înțelesul tuturor! 30/12/2025

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24