Tânărul din Slatina care, la sfârșitul anului 2023, băut la volan, a provocat un accident în care a murit primarul comunei Grădinari, a obținut, ieri, o victorie de etapă la Tribunalul Olt, care a judecat contestația inculpatului formulată împotriva încheierii Judecătoriei Slatina din 30 aprilie, care a respins solicitarea acestuia de a i se modifica arestul preventiv cu măsura controlului judiciar sau cea a arestului la domiciliul.
Judecând contestația inculpatului, Tribunalul Olt a admis-o și, desființând încheierea Judecătoriei Slatina, a dispus rejudecarea cererii pe care tânărul Paul Robert Hraru a depus-o la instanța de fond.
„În baza art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. b C. proc. pen. rap. la art. 242 alin.8 C. proc. pen. şi art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, admite contestaţia formulată de inculpatul Hraru Paul Robert, în prezent în detenție în C.R.A.P. Argeș, cercetat pentru săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 192 alin.1 și 2, art. 196 alin.1 și art. 336 alin.1 C.pen. cu aplic. art. 38 alin.2 C.pen., împotriva încheierii penale nr. 18 din 30.04.2025, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Slatina în dosarul nr. 4836/311/2025. Desfiinţează încheierea contestată şi trimite cauza pentru rejudecare judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Slatina”, se arată în decizia ronunţată în camera de consiliu a Tribunalului Olt, care este definitivă.
În seara de Crăciun a anului 2023, șase persoane, aflate într-o ambulanță privată care transporta pacienți la dializă și cu care autoturismul condus de tânărul din Slatina a intrat în coliziune frontală, au fost rănite și transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Printre răniți s-a numărat și primarul comunei Grădinari, Mihai Ioana. Din păcate, edilul nu a supraviețuit, murind câteva ore mai târziu.
Potrivit polițiștilor, tânărul care a pătruns cu autoturismul pe contrasens urcase la volan după ce consumase băuturi alcoolice. Supus testului cu alcooltestul, aparatul a indicat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, și la testul de droguri șoferul a ieșit pozitiv, el fiind condus la spital pentru recoltarea de prob biologice.
Ulterior, acesta a fost lăsat în libertate. Când a fost căutat de anchetatori, tânărul nu a mai fost de găsit. Abia patru zile mai târziu Judecătoria Slatina a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioada de 30 zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, la propunerea procurorului de caz.
Paul Robert Hraru a reușit să fugă din țară. El a fost prins la sfârșitul anului trecut, iar în 20 martie 2025 a fost extrădat din Italia.
Pe lângă infracțiunile din dosarul penal românesc, tânărul este cercetat în Italia și pentru faptele de fals privind identitatea și uz de fals, după ce a prezentat autorităților italiene un document de identitate românesc falsificat în momentul arestării.
Articolul Victorie în instanță pentru tânărul din Slatina care, băut la volan, a provocat moartea unui primar/ FOTO apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult