O veste de ultim moment a fost dată în această dimineață de către președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan. Acesta a anunțat că meciul de retragere al Valentinei Elisei, programat pentru data de 16 august și turneul internațional de handbal nu vor mai avea loc la Sala Polivalentă din Unirea. Din cauza unor formalități birocratice, noua sală din Unirea nu poate fi, deocamdată, utilizată pentru organizarea de evenimente. Aceasta aparține Companiei Naționale de Investiții și urmează să treacă în administrarea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud abia în toamnă, după parcurgerea mai multor formalități.
Meciul de retragere al Valentinei Elisei va avea loc, în schimb, în data de 16 august la vechea Sală Polivalentă. De asemenea, turneul internațional de handbal programat pentru perioada 19-21 august va avea loc tot acolo. Din păcate, locurile disponibile în sală sunt mult mai puține, așa că invitațiile vor fi puse din nou la dispoziție, pentru rezervare, conform noii configurații. Cei care nu vor avea loc în sală vor putea urmări meciurile pe un ecran în parcarea Sălii Polivalente.
În jur de 1900 de invitații au fost rezervate pentru evenimentele programate la noua Sală Polivalentă, dar în vechea Sală Polivalentă sunt disponibile abia în jur de 900 de locuri.The post Veste de ultim moment. Meciul de retragere al Valentinei Elisei nu se mai ține la noua Sală Polivalentă first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult