Vehiculele de mare tonaj nu mai pot circula pe podul peste râul Bârsa, spre Zărnești și Piatra Craiului, informează Radio România Brașov FM. Podul are o balustradă ruptă, motiv pentru care autoritățile locale județene au solicitat o expertiză tehnică a întregului pod. Aceasta a scos la iveală faptul că podul nu mai suportă vehicule de mare tonaj.
Până acum, pe pod treceau zilnic numeroase camioane de zeci de tone, astfel că pericolul era unul foarte mare. Podul va fi reabilitat cu bani europeni și face parte dintr-o investiție mai mare, cu fonduri nerambursabile.
Dacă va fi respectat calendarul și până la sfârșitul lunii martie 2026 va fi desemnat un constructor, va mai dura o perioadă destul de lungă până la finalizarea lucrărilor. Astfel, vehiculele de mare tonaj nu vor mai putea circula pe aici câțiva ani.
Articolul Vehiculele de mare tonaj nu mai pot circula pe podul peste râul Bârsa, spre Zărnești și Piatra Craiului apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult