Vasile Lavric, suspectat de dispariția mai multor femei din preajma sa, supranumit și ”mâncătorul de femei” și condamnat la 30 de ani de închisoare, ar fi fost ucis în închisoare de un alt deținut. Conform mai multor surse, cel care l-a omorât pe Lavric ar fi Ghiocel Timofeev, individul care în decembrie 2021 a ucis un bărbat din Rădăuți, fiind acum condamnat pentru omor. Se pare că cei doi erau închiși la Penitenciarul Rahova și între ei exista un conflict mai vechi, iar zilele trecute ar fi izbucnit un nou scandal, Lavric fiind ucis de celălalt deținut cu cinci lovituri aplicate cu un obiect asemănător unui cuțit.
Cel care l-ar fi ucis pe Lavric ar fi Ghiocel Timofeev, bărbatul de 54 de ani, recidivist, care, pe 6 decembrie 2021 a intrat în casa unei familii din Rădăuți, a cerut bani, iar când proprietarul l-a luat la întrebări, l-a atacat cu un cuțit, omorându-l pe loc. A încercat să îl lovească și pe fiul victimei, iar apoi a fugit. Pe drum i-a amenințat pe patru tineri cu cuțitul. Doi dintre ei l-au pus la pământ într-un parc din Rădăuți, fiind astfel reținut și apoi trimis în pușcărie. Trebuie spus că Timofeev mai stătuse 23 de ani în pușcărie, tot pentru omor, timp în care individul și-a înjunghiat un coleg de celulă, care a fost la un pas de moarte.
Reamintim că în mai 2023, Vasile Lavric a fost condmnat la 30 de ani de închisoare pentru omor calificat și profanare de cadavre sau morminte. Faptele pentru care a fost acum condamnat rădăuțeanul s-au petrecut iunie 2020.
Pe 28 mai 2021, procurorul Romulus Varga de la Parchetul General l-a trimis în judecată pe Vasile Lavric – bărbatul din Rădăuți suspectat de crime în serie și supranumit „mâncătorul de femei” – pentru că și-ar fi ucis ultima soție și i-ar fi ascuns cadavrul, care nu a mai fost găsit, potrivit unui comunicat al Parchetului General. Lavric a fost deferit Justiției în stare de arest preventiv pentru violență în familie în varianta omorului calificat și profanare de cadavre sau morminte.
„În urma cercetărilor efectuate a rezultat că inculpatul, în noaptea de 10/11 iunie 2020, și-ar fi luat soția de la domiciliul comun situat în Rădăuți, transportând-o într-un loc necunoscut, după care pe fondul geloziei ar fi agresat-o suprimându-i cu intenție viața și apoi i-ar fi ascuns cadavrul, care nu a mai fost găsit”, au arătat procurorii. Anchetatorii au dispus sechestru asupra a 7 imobile ale inculpatului și a 2 autoturisme.
În decembrie 2020, Vasile Lavric a fost ridicat de Parchetul General și dus la București pentru audieri, iar în timp ce se afla în arest preventiv a amenințat de mai multe ori că intră în greva foamei.
Detalii din referatul de arestare a lui Lavric
Procurorii care l-au anchetat pe rădăuțeanul Vasile Lavric, individul din preajma căruia au dispărut mai multe femei, au descoperit care este mobilul crimei comise de acesta în vara lui 2020. În referatul propunerii de arestare se arată faptul că suspectul și-ar fi ucis soția în noaptea de 10 spre 11 iunie 2020, după ce s-a „simțit rău” aflând de la un vecin că soția sa ar fi fost o femeie de „moravuri ușoare” în tinerețe, dar și pentru că o bănuia că vorbea cu alți bărbați pe Facebook.
Însă, culmea, Vasile Lavric habar n-ar fi avut să folosească un telefonul mobil pentru a verifica dacă într-adevăr soția lui conversa cu alți bărbați sau nu.
Totuși, suspectul ar fi aflat de la ai lui copii faptul că soția lui ar fi trimis „inimioare” pe Facebook Messenger și ar fi primit la rândul ei de la cineva astfel de emoticoane, însă nu știa clar cu cine vorbea partenera lui de viață.
“În seara de 10 iunie 2020, după ce a informat membrii de familie că ar avea de prestat un serviciu de tractare la o distanță mai mare de domiciliu, unde urma să meargă împreună cu Lavric Aurica, inculpatul și soția sa au părăsit împreună domiciliul, deplasându-se cu platforma de tractare într-o direcție necunoscută. În cursul acelei nopți, inculpatul și-a ucis soția și i-a ascuns cadavrul pentru a evita tragerea la răspundere penală, după care s-a întors singur acasă în cursul dimineții”, se arată în referatul propunerii de arestare, citat de antena3.ro.
De asemenea, procurorii au mai făcut o descoperire – suspectul ar fi retras chiar în noaptea crimei suma de 3.000 de lei de pe un card care aparținea mamei victimei.
„În 10 iunie 2020, ora 23.38, suma de 3.000 de lei este retrasă de la un bancomat din Rădăuți, de pe cardul bancar al mamei victimei. Acest card a fost, în ultimele luni, în posesia lui Lavric Vasile, după cum rezultă din analiza coroborată a listingurilor telefonice, a extraselor bancare și a înregistrărilor din camere de supreveghere video de la bancomat și evită să menționeze în declarația sa acestui card bancar sau faptul că l-ar fi folosit (…)”, au mai arătat procurorii, potrivit sursei citate.
Cadavrul victimei nu a fost găsit
„În ceea ce privește modul și mijloacele de săvârșire a infracțiunii de omor, facem trimitere la dificultatea evidentă de a stabili o situație de fapt precisă în condițiile în care cadavrul victimei nu a fost găsit, iar inculpatul, după ce a negat comiterea faptei, s-a prevalat de dreptul la tăcere, furnizând declarații fără a accepta întrebări din partea procurorului (…) Nu trebuie omis nici impactul periculos pe care ipoteza neluării unor măsuri ferme împotriva persoanelor care comit fapte de acest gen îl poate avea asupra activității de prevenție, întrucât se acreditează ideea eronată că acțiunile menite a ascunde cadavrul umare comiterii unui omor asigură evitarea tragerii la răspundere penală”, se mai arată în documentul respectiv.
Şase femei din preajma lui Lavric ar fi dispărut
În 1995 au început disparițiile. Una dintre surorile soției de la acea vreme, Iuliana Iordache, a dispărut fără urmă. Mama fetei declara la acea vreme că Iuliana ar fi fost văzută ultima dată în timp ce urca în microbuzul lui Vasile Lavric. Si de-atunci, nimeni nu mai știe nimic de ea.
10 ani mai târziu dispare și soția, Nicoleta Lavric, la 5 zile după ce depune actele de divorț. Femeia aflase că soțul are o relație cu una dintre surorile sale. La aproape două luni distanță, dispare și sora cu care o înșela pe Nicoleta, Ramona Iordache. La toate aceste dispariții se mai adaugă alte două morți misterioase: prima soție a lui Lavric moare într-un accident de mașină în 1979, după ce divorțează de acesta. Iar a doua soție, Cristina, face infarct la 23 de ani.
Niciodată Vasile Lavric nu fost condamnat pentru moartea vreuneia dintre cele 6 femei. În 2015, Curtea de Apel Suceava l-a condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru tentativă la omor. Vasile Lavric a mai fost acuzat de omor. Ar fi încercat să o omoare pe cea de-a treia soție cu un ciocan. Dar fapta este cercetată abia după dispariția femeii. Adică în 2014. Practic, la acel moment, procurorii aveau 3 dispariții și nicio probă. Un certificat medical arăta că în anul 2000, cu 5 ani înainte ca ea să se evapore pur și simplu, Nicoleta Lavric a fost internată la spital după ce a fost lovită în cap cu un ciocan. A fost singura probă obținută vreodată împotriva lui Lavric, în cazul disparițiilor și a morților femeilor din anturajul său.
Lavric mai are o condamnare. În 1976, când avea 18 ani, a fost condamnat pentru viol la 3 ani de închisoare cu executare. (O.S.)
The post Vasile Lavric, ”mâncătorul de femei”, ar fi fost ucis în închisoare de un alt rădăuțean condamnat pentru omor appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult